Cauta

Discutii la nivel inalt. Merkel si Hollande l-au convins pe Putin!

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si presedintele Frantei, Francois Hollande, s-au intalnit cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, in speranta ca il vor convinge pe acesta sa accepte un acord de pace in estul Ucrainei.

sursa foto: bzi.ro

Negocierile au durat mai mult de cinci ore, iar Merkel si Hollande au fost destul de sceptici, la inceput, in privinta sanselor unui acord de pace cu Rusia.

In cele din urma, partea rusa a recunoscut ca s-a ajuns la un acord pentru implementarea deciziilor luate la Minsk, de Vladimir Putin si presedintele Ucrainei, Petro Porosenko.

„Pornind de la propunerile inaintate de presedintele Frantei si de cancelarul Germaniei, discutiile vor continua pentru redactarea unui potential plan comun de privind implementarea acordurilor de pace de la Minsk. Documentul va include propunerile presedintelui ucrainean”, a fost mesajul transmis de partea rusa.

Se spera la oprirea unui conflict armat ce a lasat in urma peste 5.000 de morti, in majoritate civili. Cu toate acestea, specialistii sunt inca sceptici in legatura cu posibilitatea ca partile implicate sa ajunga la un acord pentru stoparea conflictului din estul Ucrainei.

Mai mult, se vorbeste ca Rusia ar putea ataca Estonia sau Lituania macar pentru a testa reactia NATO.

Ultimele stiri

  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Exit mobile version