Cauta

Din salvatori, victime: O ambulanta s-a lovit de un microbuz, la Botosani – trei raniti

Trei oameni au ajuns la spital dupa ce o salvare SMURD si un microbuz de transport persoane s-au lovit puternic, luni, pe un drum din Botosani. Doi dintre raniti sunt chiar angajati ai serviciului de Ambulanta.

Accidentul a avut loc in localitatea Catamarasti Deal, pe un drum ce leaga Botosaniul de Dorohoi. Printre victime se numara doua cadre medicale aflate in salvare, dar si soferul microbuzului. La momentul impactului, in autovehiculul de transport nu se aflau pasageri.

In urma coliziunii, ambulanta SMURD a zburat de pe sosea si s-a izbit de un gard de lemn, pe care l-a facut bucati. Ambele autovehicule implicate in accident au fost avariate puternic, potrivit botosaneanul.ro. Se pare ca accidentul s-a produs dupa ce conducatorul mijlocului de transport nu s-a asigurat suficient cand a facut un viraj, moment in care a ajuns pe contrasens si a fost acrosat de ambulanta al carei sofer nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. Politistii urmeaza sa stabileasca ce s-a intamplat pe soseaua respectiva si cine se face vinovat de producerea accidentului.

Sursa foto: botosaneanul.ro

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version