Cauta

CEDO condamnă România în cazul ”maternitatea Giulești”

Asistenta de la Giulești care a părăsit postul și care a fost găsită vinovată pentru că nu se afla în camera de unde a început incendiul la maternitate, în 2010, a dat statul român în judecată. Cu toate că părinții micuților care au ars în acel incendiu nu își găsesc alinarea și dreptatea în Justiție, iată că Florentina Daniela Cîrstea va primi din buzunarele noastre 5.000 de euro pentru afectarea imaginii, fiind filmată când a fost arestată pentru nenorocirea de la maternitatea Giulești.

Părinții cer dreptate și pentru micuții lor

Atunci, șase bebeluși și-au pierdut viața iar cinci au rămas cu urme adânci, dintr-un motiv absolut stupid: o instalație electrică improvizată a cedat. Cea care trebuia să se afle la post în camera respectivă a ieșit la o cafea cu colegele. Cu toate că a fost arestată preventiv și ulterior condamnată, CEDO a decis că imaginea asistentei nu a fost protejată astfel că va primi despăgubiri morale. „Curtea notează că prima instanţă a făcut afirmaţii într-o manieră generală, fără a explica în ce fel situaţia specifică a reclamantei ar putea duce la intensificarea unor tensiuni sociale, şi care nu este suficientă pentru a justifica arestarea preventivă”, se arată într-un comunicat al CEDO. Mai mult, judecătorii de la Bruxelles  au decis că România trebuie să plătească asistentei Florentina Cîrstea daune morale în valoare de 5.000 de euro, informând că această decizie este una finală.

Ultimele stiri

  • Are Ciolacu noutăți despre candidaturile la NATO? „Erdogan a făcut anunțul…”
  • Marcel Ciolacu, sensibilizat de situația din Gaza, după întâlnirea cu Erdogan
  • Premierul, despre faptul că românii vor merge cu buletinul în Turcia: „Un gest deosebit”
  • Ciolacu îl ridică în slăvi pe Erdogan: „Un lider cu viziune”
  • Alege ce citești
  • S.O.S la poarta AUR! Simion, scos din joc!
  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • Exit mobile version