Cauta

Băsescu: PSD-iști penibili – cred că vor ajunge’n turul doi

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, crede că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale şi că fi votată de social-democraţi în primul tur, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a intra în cel de-al doilea tur.

<a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagtraian basescu title=Traian Băsescu data wpil keyword link=linked>Traian Băsescu<a> Sursa foto Twitter

El spune că PSD a ajuns „penibil” dacă discută despre a intra sau nu în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Băsescu a declarat, luni seară, pentru televiziuni, că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, şi nu Gabriela Firea.

„Orice casă de sondaje o dă pe Gabriela Firea cu mai multă încredere din partea populaţiei decât pe doamna Dăncilă în momentul de faţă. Pe de altă parte problema este care din cele două are susţinere solidă în partid. (…) Eu cred că din acest punct de vedere doamna Dăncilă va fi candidatul la prezidenţiale şi nu Gabriela Firea care va rămâne pe toată perioada campaniei pusă în cuier de Dăncilă şi va da din mânuţe şi din guriţă”, a spus Băsescu.

El crede că social-democraţii o vor vota pe Viorica Dăncilă în primul tur al alegerilor, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a accede în cel de-al doilea tur.

„PSD-iştii o vor vota pe doamna Dăncilă pentru că e tipul de politician care PSD-iştilor le place: conciliant, împăciuitor, cum găseşte soluţii, mulţumeşte pe toată lumea măcar din vorbe şi comportament comun, adică specifică electoratului PSD. (…) Dacă vă uitaţi cât de penibil a ajuns PSD să dea bătălia dacă intră sau nu în turul doi. La ora asta,  în locul lui Dăncilă, în locul doamnei Firea, în locul oricărui potenţial candidat, aş fi vorbit de câştigarea alegerilor. Ei se declasifică singuri”, a mai spus Traian Băsescu.

Ultimele stiri

  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Exit mobile version