Cauta

Scandal uriaș în MAI. Marcel Vela pierde controlul. Sindicatul EUROPOL a sărit la beregata ministrului!

Este război în Ministerul de Interne. Marcel Vela pierde controlul de la o zi la alta. Ultimii răzvrătiți sunt sindicaliștii de la Europol (Sindicatul Polițiștilor Europeni), care își exprimă opoziția față de înființarea „Poliției școlilor”.

EUROPOL a reacționat dur după ce Direcția Generală Management Resurse Umane din MAI a solicitat Poliției Române și Poliției de Frontieră Române, dar și celorlalte structuri operative să comunice numărul de posturi vacante în vederea radierii.

Măsura a fost luată de către conducerea MAI, care motivează o reorganzare a structurii instituției. Documentul care prevede această măsură a fost redactat miercuri, iar termenul de raportare expiră vineri la ora 11.00.

„Acestea reprezintă o bătaie de joc la adresa cetățenilor”

Sindicaliștii Europol susțin că demersul este inacceptabil și constituie un veritabil atac la adresa ordinii și siguranței publice deoarece deficitul de personal din Poliție se apropie de 20.000 de polițiști.

Potrivit reprezentanților Europol, cele mai mari probleme de personal sunt la ordinea publică, rutiera, investigațiile criminale, poliția de frontieră, imigrările și crima organizată.

„Acestea reprezintă o bătaie de joc la adresa cetățenilor cărora li se induce ideea creșterii siguranței prin înființarea acestor structuri, când în realitate vor lua oameni din stradă pentru a-i muta la noile ‘poliții’. Cine crede că obții un alt rezultat cu aceleași resurse umane este naiv. Nu se schimbă nimic dacă vor fi luați oameni de la proximitate, ordine publică și îi vor muta la ‘poliția școlilor’ , în loc să degreveze de sarcini polițiștii de proximitate pentru ca aceștia să poată fi mai mult timp în teren, în mijlocul comunității, în școli și în alte asemenea locuri și medii de interes”, scrie Europol.

„Politizarea excesivă” a Poliției Române

De asemenea, sindicaliștii acuză conducerea MAI, inclusiv pe ministrul Marcel Vela de „politizarea excesivă” a Poliției Române și la transformarea acestei instituții în instrument electoral.

Ei susțin că deciziile sunt luate cu încălcarea prevederilor legale privind transparența decizională și dialogul social pentru că partenerii sociali, organizațiile sindicale nu au fost consultate în niciun fel.

„Acesta este exemplul cel mai relevant care are la bază fundamente politice, în detrimentul celor ce țin de siguranța cetățeanului. Solicităm pe această cale să înceteze orice demersuri de reorganizare instituționale pe durata campaniei electorale și stabilirea unor priorități pe termen scurt, mediu și lung imediat după alegerile parlamentare și după ce vom avea un Guvern instalat”, au precizat sindicaliștii de la Europol, potrivit stiripesurse.ro.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version