Cauta

1 Decembrie, marea dezbinare politica

Nici de Ziua Nationala a Romaniei clasa noastra politica nu a lasat deoparte zazania si ranchiuna.

La finalul paradei militare, presedintele Traian Basescu a dat mana cu bucurestenii

In ziua in care romanii au celebrat Marea Unire, politicienii s-au impartit prin toate colturile tarii. In timp ce presedintele Traian Basescu a ales sa sarbatoreasca 1 Decembrie alaturi de bucuresteni, premierul Emil Boc si membrii Executivului, dar si liderii opozitiei, Victor Ponta si Crin Antonescu, au mers la Alba Iulia.

Liderii opozitiei au preferat sa petreaca de 1 Decembrie la Alba Iulia

Daca in Capitala ceremonia a decurs fara incidente notabile, la Alba Iulia s-a lasat cu huiduieli, confruntari intre simpatizantii partidelor si atacuri intre politicieni. „Romanii sunt oameni obisnuiti sa ierte multe, chiar si prostia sau ignoranta, dar nu-i uita niciodata pe cei care le fac rau. (…) Oricat de grea este acum viata de zi cu zi, oricate revolta ati acumulat in fata nedreptatilor, aveti incredere ca vor veni in curand vremuri mai bune”. Mesajul, electoral pana-n ultima virgula, apartine uselistilor care asa au inteles ca trebuie felicitati romanii de ziua lor. „Unii au venit la Alba Iulia doar ca sa fie vazuti, si nu ca sa vada Alba Iulia”, a replicat primarul pedelist Mircea Hava.

Romanii, sensibili doar la tuica si fasole

Cu schepsis, intoarse din condei sau populiste cap-coada, mesajele politicienilor nu prea si-au gasit calea spre sufletul poporului. In schimb, romanii au fost sensibilizati de parada militara, tuica fiarta si fasolea cu carnati. Daca la parada au  asistat linistiti, pentru haleala si bautura s-au dus lupte corp la corp in mai multe orase din tara, jandarmii fiind obligati sa intervina pentru a-i mai potoli pe romanasi.

Tokes s-a trezit vorbind

Laszlo Tokes are idei putine si fixe. De Ziua Nationala a Romaniei, europarlamentarul a cerut din nou autonomia asa-zisului Tinut Secuiesc. “Daca teritoriile ni s-au luat, macar sa ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare si autonomia nationala, asa cum prevede chiar si Proclamatia de la Alba Iulia din 1918!”, le-a transmis Tokes “fratilor” romani.

Felicitarea Romaniei, „antistatala” la Chisinau

Deputatii comunisti au sarit in sus cand colegii lor liberali si liberal-democrati din Parlamentul de la Chisinau au adresat felicitari Romaniei de 1 Decembrie.  „Este lipsa de respect fata de poporul moldovenesc”, a constatat comunistul Eduard Musuc. „Sunt niste declaratii antistatale si nu aveti dreptul sa le faceti in Parlament. Ceea ce faceti este antidemocratic si antieuropean. Impuneti majoritatii absolute a populatiei alta identitate.” Care alta identitate, bre, Eduard?!

Ultimele stiri

  • Ingredientul secret pentru o friptură de miel fragedă și gustoasă/Se găsește în mai toate bucătăriile
  • Scene înspăimântătoare în SUA. Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi, într-un schimb de focuri – VIDEO
  • VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii
  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Exit mobile version