Cauta

Presiuni în cazul fraudării alegerilor de la S1. S-a aflat care e marele plan!

Presiuni în cazul fraudării alegerilor de la S1. S-a aflat care e marele plan! - Ziarul National

Presiuni în cazul fraudării alegerilor de la S1. S-a aflat care e marele plan!

Până să se anunțe, într-un final, concluziile anchetei în privința celor constatate referitor la suspiciunile de fraudă la alegerile locale din sectorul 1, de anul trecut, s-a aflat că se pun tunurile pe procurorul care se ocupă de cazul care suscită atât de mult interes în rândul opiniei publice.

Și anume că sunt presiuni grele în acest caz. Mai precis, s-a aflat că procurorul Sorin Iașinovschi ar urma să pună „pe pauză” dosarele pe care le are în lucru, pentru a merge la Consiliul Superior al Magistraturii. Totul după ce a fost chemat în ședința CSM-Secția pentru pentru procurori, pe 24 noiembrie, din câte anunță Ziarul de Investigații.

„Va avea de ales: ori lasă ancheta „pe moarte” ori rămâne fără pensia specială de magistrat, prin sancțiune disciplinară, potrivit surselor noastre autorizate”, indică aceeași sursă.

Presiuni în cazul fraudării alegerilor de la S1. S-a aflat care e marele plan! - Ziarul National
Sorin Iașinovschi (foto: zin.ro)

Rămâne de văzut când anume se vor comunica rezultatele anchetei cu privire la alegerile din sectorul 1, scrutin în urma căruia Clotilde Armand a fost validată primar. În tot acest context, în presă au vuit numeroase acuzații, fiind dezvăluite totodată și imagini controversate, cu sacii cu buletinele de vot. De unde și o solicitare din partea PSD, privind renumărarea voturilor.

Se strâng semnături pentru referendum de demitere a actualului primar

În tot acest timp, se strâng semnături pentru referendumul de demitere a actualului edil al sectorului 1, Clotilde Armand. „Strângerea semnăturilor pentru organizarea referendumului de demitere a primarului validat este și o bună ocazie de a discuta cu oamenii, de a le afla problemele. Din păcate, azi sunt multe.

Pe lângă cele specifice sectorului, rezolvate doar în declarații de Madamarmand, și mă refer aici în principal la mult gunoi, șobolani, mizerie, au apărut și grijile legate de pandemie, lipsa apei calde și căldurii, scumpirea utilităților”, scria, în 24 octombrie, fostul edil al sectorului, Dan Tudorache.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Întâlniri confidențiale!
  • Ordinul de la Paris: Pahonțu, executat!/„Sistemul” se rescrie
  • 76.000 de hectare de terenuri agricole din proprietatea statului, sacrificate pentru parcuri eoliene și fotovoltaice
  • Cum a reușit Trump să schimbe Europa
  • PSG-Flamengo, finala Cupei Intercontinentale!
  • Bull market sau bear market: cum se identifică ciclurile bursiere?
  • Acordul România – Austria sau MAREA TRĂDARE NAȚIONALĂ!
  • Colegul lui Drăgușin dezvăluie de ce se droga cu gaz ilariant
  • Urșii au invadat jumătate din suprafața țării. Cercetătorii români cer reducerea animalelor sălbatice
  • Exit mobile version