Pe o postare de febeu intra cineva cu un comentariu dragalas la citarea versurilor „un meduz si o meduza”: vezi D. Helciug! Asta era solistul unei trupe efemere, autoarea unui slagar la moda prin 90, Traiasca berea. Oricine are dreptul in viata asta mica si artificiala la un sfert de ora de celebritate! Marea nenorocire este ca versurile ii apartin lui Dan Laurentiu, poet meritoriu si evident complet uitat, cu nimic mai prejos decat Brumaru sau Azap, pe linia ironiei inteligente si apoase, cu mai multa sau cu mai putina perdea.
Acum plec de la ceea ce vream a releva. Intr-o noapte alba, conform obiceiului – si ca insomnie si ca baleiere de imagini – trec peste canalele televidate si raman putin asupra unui film cu Depardieu. Actorul asta, vorba unui cronicar frantuz, era facut sa joace Falstaff si a esuat fix in Obelix. Totusi, a facut ceva filme de tinerete precum si un Cyrano. A mai poposit si pe la noi adus de un flaimuc de pe la circ. Filmul cu pricina se aseza in Bulgaria, se numea Mon cochon et moi iar huiduma noastra era un fel de bunic jovial ce dadea din vioara. Cu asta ocaziune trec pe tableta sa vaz anul aparitiei in mediul bulgaresc si dau peste 2018. Dar cu ast drum aflu ca respectivul a interpretat si rolul lui Ipu, fapt pentru care cobor si aflu ca in 2013 a interpretat rolul principal din A farewell to fools, un film regizat de Bogdan Dumitrescu, pe care cred ca-l stiu de la Motu din casa si in al carui film de diploma am jucat si eu. La scenarist, acolo, era trecut Anusavan Salamanian, dar era specificat, la varianta englezita, ca-i dupa o nuvela, ma rog, novel la englezi inseamna si roman, de Titus Popovici. Aici era bine. Mai prost este in cazul filmului Prea mic pentru un razboi atat de mare, dupa nuvela omonima a lui D.R. Popescu, unde in wikipedia este trecut scurt si cuprinzator ca autor Aurel Petri, consultantul militar de fapt al sozului. Nu se spune nici ca filmul a obtinut un premiu pentru tineret la Festivalul de la Locarno, in 1970. Am mai observat chestia asta, renumitul scriitor este eludat cu buna stiinta si din amintirea scenariului la Duios Anastasia trecea, film facut chiar dupa nuvela lui, una dintre cele mai izbutite din toata literatura romana. Acolo mi se pare ca Amza Pellea face unul dintre cele mai bune roluri ale sale, daca nu cel mai bun.
Asta incepuse de pe vremea trupei Phoenix, unde Andrii Popa, vestita poezea a lui Alecsandri, aparea in dreptul numelui Baniciu. Moda se intinsese ca pecinginea in teatru, unde foloseai textul unui autor foarte gras, Shakespeare, Cehov sau Jarry, si-l impanai cu replicile tale tampite ca sa umfli banii de scenariu si de adaptare. De-aia n-are ursul coada si teatrul romanesc spectatori. Fiindca joaca pe apucate, nu dupa un repertoriu programat inteligent. Ciupeli si mismasuri, ca premiile literare. Acum sunt in juriu eu si iei premiu tu, maine vitavercea. Asa era si inainte de Rebulitie, asa-i si mai abitir acum! Ziceam ca ne statuse peste grumaz alde Nea Nicu 24 de ani, dar nu vedeti ca toti sefuletii astia de institutii nu se lasa dusi? Nici macar gestionarul national, profesorasul de scoala ajutatoare, care si-a dovedit cu asupra de masura carentele de inteligenta manierata nu se lasa pagubas. Bine, lipsa asta de onoare se intinde ca raia si pe la case mult mai mari decat in gubernia noastra, ideea de retragere demna nu mai face parte din metehnele omului postmodern. Pai, cum e posibil ca peste teatrul romanesc sa falfaie aceeasi gasca condusa de submediocrul recitator Calamitru? L-am vazut si acum, la Eminescu: penibil este putin spus. Si doar atat stia, sa recite din Eminescu si din Sorescu. Parca ar fi acum scotianul ala, Sean Connery, care se deplaseaza cu greu in baston, dar ala il facuse macar pe Bond, James Bond! Asta a fost Nea Socrate, de la trei!