Cauta

Procesul botezului, ca la Ioanitoaia

Am fost la emisiunea lui Robert Turcescu. S-a discutat despre botez, despre tehnica introducerii copilului – laic, chiar stradal spus – in cristelnita. Imediat s-a nascut controversa.

Continuam sa crestinam prin afundare (riscant, dar traditional, respectand sfanta taina a botezului) sau prin stropire, ca romano-catolicii ? Numai analist de botezuri nu fusesem, mai are dreptate si tata, cand zice ca n-am nicio meserie! S-a ajuns, bineinteles, si la delicata (unii ar spune pagana) tema a modernizarii Bisericii Ortodoxe. Amuzant si neconventional a fost momentul cand Turcescu a pus imagini, cu reluari, de la un botez. I-am si spus ca a deschis un drum. Extraordinar, in sens de inedit. Analiza de faza, ca la „Procesul etapei”, cand Ioanitoaia il avea invitat pe Craciunescu! Copilasul se zvarcolea, iar preotul s-a justificat ca trebuia sa-l afunde si era prea putina apa. Mi-am adus aminte de o vorba a lui Fanus Neagu, care a scris despre un antrenor de fotbal ca „n-a fost botezat cu toata apa”.

Subiectul pare ca se invecineaza cu erezia, dar tocmai faptul ca a fost dezbatut relaxat de parintele Vasile Gavrila, de la Biserica Sf. Nicolae, si de Florian Bichir infirma aceasta prejudecata. Si chiar intareste increderea in Biserica. Pe primul loc in sondaje, cu peste 90%. Ce-o cauta Armata pe locul 2, nu stiu si n-am chef sa ma enervez cautand explicatii.

Speranta este cea mai profitabila institutie din Romania. Biserica tine loc de Minister al Sanatatii si de Justitie. De la cine sa aiba oamenii asteptari? De la Guvern? E foarte bine ca merg la Biserica.

 

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version