1. „Dom’le, foarte grav, au dansat 20 sau 50 de oameni pe o terasă din Mamaia!” E exact ca pe vremea lui Ceaușescu. „Au rămas zece coceni de porumb pe câmp și s-au vândut pe sub mână două lăzi cu piersici, care erau destinate exportului”. Mare anchetă în „Scânteia”. Și circ televizat la emisiunea „Reflector”.
2. Toți frustrații (nu e nimic jignitor – „frustrat” înseamnă nedreptățit, chiar dacă unii îl folosesc în sens de complexat) de pe centurile de socializare scriu ei cât costă un șezlong sau o friptură la Mamaia. Dar nu adaugă la „unele plaje sau restaurante din Mamaia”. Turismul nu-i democratic, de-aia e împărțit pe stele. În turism și cârciumărie nu a fost egalitate nici pe vremea lui Ceaușescu. Localurile erau de categoria a treia, de categoria a doua, de categoria întâi și de categoria întâi Lux. Nu lua oricine prânzul la Athenee Palace. Dacă ai bani de ruinele de la Adamclisi, Histria și Neptun, nu veni la Mamaia. Prezența la Mamaia nu e obligatorie. Și nu înjura Mamaia, spunând „n-aș merge în viața mea acolo!” Dacă bagi în frază atâta ură, lumea va înțelege că vrei să mergi, dar n-ai aspect.
3. Și dacă vii la Mamaia, poartă-te frumos, nu te da mare în cârciumă și nu tutui ospătarul. „Alo, băi, adu-mi o bere, că la cât costă, ar trebui să mi-o torni tu pe gât, cu lingurița!” Pe bune, ești jenibil! Și te legitimezi. Panaramezii care se poartă așa au lăsat facturile neachitate ca să fie zmei, un week-end, la Mamaia.
4. Nu e totul perfect la Mamaia. Nici măcar la Paris nu e. În a doua jumătate a secolului trecut, chiar și pe bulevardele centrale, care iradiază dinspre Arcul de Triumf, erau neajunsuri legate de apa menajeră. Se umplea cada, întâi era spălat copilul, pe urmă făcea baie doamna, iar la sfârșit – domnul. Cu toate astea, Parisul rămâne cel mai frumos oraș din lume. Și la Mamaia sunt unele scoici care miros mai agresiv decât rockerii din Vama Veche.
5. În ultimele două săptămâni, la Mamaia au fost probleme cu algele. Extraordinici și extramorocar! Știți cât costă, în Japonia sau în Sudul Franței, o ședința de algoterapie? Dar dacă autoritățile sunt incapabile, de ce nu vin să adune algele bagabonții ăia cu voluntariatul? Sanchi – voluntariat! E vorba despre oengiștii care se ocupă cu strânsul pet-urilor și cu terorismul ecologist. Oengiștii, vitejii din Centrul Vechi și apostolii din noile partide pot da algelor o nouă întrebuințare. Le pot usca și apoi le pot fuma.