Cauta

Cum să stai în căldură ca să strângi semnături pentru un afacerist cu Statul?

„În țara în care nu cred să existe contracte cu Statul pentru care să nu întorci o parte din bani, există oameni care îl cred curat pe Dan Barna. Asta nu poate însemna decât că oamenii din țara asta merită ce li se se livrează, ce au. Cum naiba să stai ore în șir, în căldură, pe stradă, ca să strângi semnături pentru alt milionar din afaceri cu Statul? Stat pe care și el promite să-l reformeze, normal. De ce ar face-o? Și cât de naiv să fii tu, ca om? Chiar nu aveți ce face cu viețile voastre, fraților? Asta unu la mână. A doua e chiar mai tristă. Realizați că v-a oferit un ideal partidul ale cărui politici la vârf sunt făcute de un isteric care nu își ia regulat tratamentul, gen Andrei Caramitru?” Daniel Șendre, ziarist la GSP și Fanatik, diasporez, aventurier (stă la Londra, dar când îl cauți, Londra lui e de două luni la Hong Kong) și, mai presus de toate, autor al cărții „Să știi să fii”. Cât umor, cât talent, câtă ebuliție sufletească există în „Să știi să fii”!

Am lipsit o săptămână din țară și ce aș fi vrut să scriu eu a rezumat Șendre, un diasporez care merită stimat. Fred și Barna de la PLUSR nu fac politică și bani, nooo, ei fac apostolat. La fel – Vlad Voiculescu, despre care Liiceanu a spus că e angelic. Când a fost ministru al Sănătății, angelicul a interzis transplantul pulmonar – după ce a plecat el s-au făcut șase, toate reușite – i-a hăituit pe medicii proeminenți (printre aceștia, doamna Monica Pop), dar organizează o tabără pentru copii. Îi vin donații grele și Vlăduț lucrează dezinteresat, dezinteresat, dezinteresat. Cum să nu-l crezi? E angelic, e cu apostolatul.

În „Să știi să fii”, Șendre are un pasaj despre nesimporcii care ies de la veceu fără să se spele pe mâini. Cam asta a fost problema și în timpul zborului spre Catania (anul trecut), și în cel de Palermo (anul ăsta). Pe culoarul avionului de Sicilia, când treceai printre turiști, mirosea ca în parfumeria din aeroport. Când treceai pe lângă diasporezii care lucrează, în satele din mijlocul Sicilei, la zarzavat, te năpădea fundul curții. Ca să fiu corect, damfuri mai grele te izbeau atunci când întâlneai, pe străzile din Palermo, invitați de-ai doamnei Merkel, de pe un continent apropiat de Sicilia. Marii scritori au pus în pagini aromele și gusturile Siciliei. Eu, azi, sunt pe olfactiv respingător și chiar pe oximoron –  miasme de stârvuri vii. „Dar ceva mai nasol decât ai descris mai sus se poate?” Da. Să vezi o rusoaică sau o ucraineancă superbă și alături de ea pe tovarășul de viață, haute couture de la brâu în jos. La 35 de grade lângă Mare și peste 50 de grade la cinci kilometri de Mare, rusul defilează în blugi și în sandale. Dacă Putin s-ar supăra pe UE, și-ar trimite armata în sandale.

Dar ce mi-a plăcut e că aroganța rusnacului iute îmbogățit nu ținea în Sicilia. Fiecare familie din zona Palermo are ambasadorii ei în pușcărie. În Cefalu, de pildă, când cobori panta dintre Catedrala normandă și muzeul Mandralisca, buticarii și chelnerii iau foc repede și strigă „porca miseria”, dacă-i enervează turiștii. Iar femeile nu pot fi amabile, fiindcă se trezesc supărate pe viață. Sicilianca te bate fără să-și folosească mâinile sau picioarele. Are un nas de Pinocchio, care sparge și prejudecățile, și oglinda, și fața fraierului.

Ultimele stiri

  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?
  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Exit mobile version