Cauta

1,1 milioane de autoturisme nu au RCA. Se cere confiscarea acestora

Vehiculele fără ITP și RCA, considerate abandonate

Parlamentarii USR cer considerarea vehiculelor fără RCA și cu ITP expirat de șase luni ca fiind autoturisme abandonate și ridicarea acestora de către autoritățile locale. Măsura ar contribui, astfel, la rezolvarea crizei de locuri de parcare, la fluidizarea traficului, având și efecte benefice asupra mediului înconjurător, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Potrivit Legii nr. 421 din 27 iunie 2002, vehicul abandonat este considerat vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Parlamentarii USR vor să schimbe acest articol al legii și să se considere vehicul abandonat orice autoturism aflat pe domeniul public sau privat al statului care are termenul de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice expirat de 6 luni şi care este neasigurat pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie. ”În România, potrivit ultimelor statistici, în 2021, numărul celor care deţineau un permis de conducere era de 8.298.956 de persoane, ceea ce reprezintă 43% din totalul populaţiei ţării şi 53% din populaţia adultă. Practic, una din două persoane adulte deţine permis de conducere. La finalul anului 2021, parcul auto din România avea 9.661.483 de vehicule înmatriculate. Dintre acestea, 7.611.039 (78,7%) erau reprezentate de autoturisme. La finalul aceluiaşi an erau în vigoare 6.710.462 contracte de RCA, marea majoritate fiind încheiate cu persoane fizice (5.282.809)”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege inițiat de parlamentarii USR.

Prea multe mașini

Datele statistice arată că rata de motorizare pe teritoriul naţional este de 396 de autoturisme la 1.000 de locuitori, iar Bucureştiul are cele mai multe vehicule la 1.000 de locuitori (673), urmat de Constanţa (428), Argeş (422), Alba (421), Arad (420). Din cele 75.600 de vehicule controlate în trafic în 2021, 36,42% erau neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, iar 14,09% dintre ele prezentau pericol iminent de accidente, susțin parlamentarii.

”În contextul în care numărul de vehicule continuă să crească la nivel naţional, iar aglomerările urbane limitează soluţiile pentru depăşirea deficitului locurilor de parcare. Această propunere legislativă va duce la o mai bună operativitate şi aplicare a legii astfel încât domeniul public sau privat al statului să poată fi eliberat de maşini abandonate. Aplicarea prevederilor prezentei legi va avea ca efect eliberarea spaţiilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea folosirii acestuia în scopuri utile, descongestionarea trotuarelor localităţilor şi a carosabilului, ocupate în prezent de asemenea vehicule, cu efecte benefice asupra fluidizării traficului, precum şi asupra mediului înconjurător”, mai precizează inițiatorii proiectului legislativ.

Amenzi, taxe și ridicarea vehiculelor

Legea actuală prevede că, în cazul vehiculelor abandonate, agenții constatatori vor afișa o somație pe caroseria autovehiculului, prin care se solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile. După acest termen, vehiculul va fi ridicat, transportat și depozitat de către autoritatea locală. Cheltuielile ocazionate de aceste operațiuni vor fi suportate de proprietarul vehiculului ori, în lipsa acestuia, din sumele obținute în urma valorificării vehiculului și a bunurilor găsite în interiorul acestuia. Restituirea autoturismului către proprietar se poate face numai după  achitarea tuturor taxelor, a impozitelor și amenzilor prevăzute de lege, a cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea și paza vehiculului, a tarifului de parcare, în cazul vehiculelor ridicate din parcări, precum și după prezentarea dovezii deținerii inspecției tehnice periodice valabile pentru vehiculul respectiv.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version