Daca tot ne-am apucat de facut curatenie in sistem, atunci poate ca puzderie de reprezentanti ai Ministerului Transporturilor si diverselor institutii din administratia locala si centrala ar trebui trasi la raspundere nu neaparat pentru abuz, ci pentru prostie in serviciu. Pentru ca, pur si simplu, toti acesti demnitari si functionari care, de bine, de rau, primesc un salariu de la buget nu indraznesc sa se opuna santajului la care majoritatea constructorilor straini care fac afaceri in tara noastra supun statul roman.
Iar un recent raport informativ intrat in posesia noastra arata nu doar ca factorii de decizie de la Bucuresti au cunostinta de perceperea acestei veritabile „taxe de smecherie”, dar o si accepta, neindraznind sa dea lucrurile la iveala. Pentru ca, de exemplu, atat la Ministerul Transporturilor, dar si la Primaria Capitalei, ca sa dam un singur exemplu, se stie foarte bine ca o foarte importanta firma straina adopta una si aceeasi strategie prin care incaseaza in plus nu mai putin de 40% din valoarea initiala a contractelor castigate, sub forma unor asa-numite „cheltuieli neprevazute”. Ceea ce poate fi o explicatie, fie ea si una suplimentara, pentru starea de-a dreptul dezastruoasa in care se afla inca infrastructura de la noi.
„Momeala” fondurilor europene
La cate dosare de coruptie au „bubuit” printre „regii constructiilor” de la noi aproape ca nu mai este un secret pentru nimeni ca, in tara asta, nu s-a putut construi absolut nimic temeinic in ultimele aproape trei decenii, tocmai din cauza acestui flagel.
Iata insa ca nu doar coruptia ne impiedica sa avem o infrastructura nationala barem la limita bunului simt, dar situatia parca se inrautateste atunci cand marile contracte sunt atribuite unor companii straine cu nume. Dar care, desi nu dau spaga pentru primirea acestor lucrari, pun totusi bete in roate finalizarii la termen, din simple calcule financiare. Pentru ca, odata cu declansarea isteriei anticoruptie si mazilirea constructorilor romani implicati in tot felul de retele transpartinice de influenta, marile firme straine de profil castiga pe banda rulanta contractele de infrastructura, mai ales cele care se bazeaza pe finantare externa, din „sacul fara fund” al fondurilor europene. Insa, dupa ce semneaza contractele pe fonduri europene, constructorii trag de timp sub tot felul de pretexte puerile, pana ce expira termenele de constructie si se termina anul financiar in exercitiu, pentru ca povara platilor sa cada de acum incolo in spatele autoritatilor romane. Unele care se dovedesc incredibil de usor de santajat.
„Bani de buzunar”
Iar din acest moment strategia constructorilor straini se schimba din mers, expatii renuntand sa se mai ascunda pentru intarzierea nejustificata a lucrarilor sub tot felul de pretexte cum ca, de exemplu, au mai gasit niste cabluri in subteran care nu erau in planurile initiale si trebuie sa le mute si pe acestea. Insa, in timp ce sute de mii de bucuresteni isi blesteama zilele la volan in incercarile zilnice de a ajunge acasa printre „furcile caudine” ale santierelor conservate, reprezentantii constructorilor straini nu au decat o singura grija. Sa forteze mana autoritatilor romane sa „inghita” sumele astronomice pe care le trec in actele aditionale la contractele initiale, sub forma unor „cheltuieli neprevazute” in cuantum de nu mai putin de 40% din valoarea negociata. Iar daca, simtind ca lor, spre deosebire de straini, chiar le sufla DNA-ul in ceafa, cei responsabili nu se executa si semneaza actele aditionale, atunci toata presiunea opiniei publice se muta pe umerii institutiilor de stat.
Denuntul, ultima solutie!
Institutii ai caror reprezentanti insa, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, nu indraznesc insa sa faca public acest santaj, preferand sa traga de timp pana ce, in cele din urma, accepta „taxa de smecherie” de 40%, perceputa de niste firme occidentale din domeniul constructiilor. Si acestea nu sunt simple povesti sau zvonuri, existand de-a lungul vremii nenumarate rapoarte informative, inclusiv la nivelul Ministerului Transporturilor sau la cel al Primariei Capitalei, care indica aceasta stare de fapt, cu nume, date si probe mai mult decat concludente. Numai ca, timorati mai ceva decat colegii care luau spaga de la constructorii romani, reprezentantii respectivelor institutii se codesc sa apeleze la ultima solutie in acest sens, denuntul! Iar la randul lor procurorii se feresc ca dracul de tamaie sa nu se autosesizeze cumva, fie si din greseala, cu privire la practica acestor firme. Timp in care marile proiecte de infrastructura sunt blocate, constructorii straini nefacand niciun compromis pana ce nu primesc „taxa” de 40%, pe care s-au invatat sa o perceapa de la un stat roman care se dovedeste pe deplin impotent in apararea propriilor intrese. Si, culmea, chiar fara sa ia spaga…