Cauta

SRI preia “Doi s’un sfert”!

Dupa atata amar de vreme in care s-a aflat subjugata unor interese particulare ale diverselor grupari de influenta din Ministerul de Interne, iata ca structura atat de controversata a fostei unitati “Doi s’un sfert” pare sa isi revina, incet, dar sigur, la “fisa postului”.

Scapati de sub “pulpana” lui Virgil “Vulpea” Ardelean si a lui Gelu Oltean, ofiterii DIPI au acum ocazia sa-si demonstreze profesionalismul

Lucru dovedit pe deplin si de unele dintre ultimele rapoarte informative care au fost trimise in ultimele zile, de la structurile teritoriale, catre conducerea centrala a Directiei de Informatii si Protectie Interna. Unele cat se poate de obiective, asa cum ofiterii de la serviciile judetene ale SIPI nu mai produsesera de ceva vreme. Iar revigorarea serviciului secret al Ministerului de Interne este pusa, mai ales de catre cunoscatorii sistemului, pe faptul ca “Doi s’un sfert”-ul intra deja sub “pulpana” SRI. Mai ales dupa ce la conducerea structurii au ajuns ofiteri de informatii de cariera, cu vechi state de serviciu in cadrul Serviciului Roman de Informatii.

“Curatenie” la Interne

Gelu Oltean

Profitand de perioada de oarecare acalmie operativa de pe parcursul verii, sefii anumitor Directii din cadrul Ministerului de Interne par sa fi decis sa-si faca ordine in propriile ograzi. Si cum, din pacate, DGA nu mai reprezinta de mult structura de elita care se anuntase la inceput, cei de la “audit” sau din Corpurile de control au destul de mult de lucru, chiar si in aceste zile. Interesant este insa faptul ca, la “curatenia” actuala din cadrul MAI, una efectuata fara tam-tam-ul mediatic de rigoare de pana acum, dar cu atat mai eficienta, pare sa participle si ofiteri din cadrul DIPI. Care, in sfarsit, arata ca nu au uitat sa-si faca meseria, punand la dispozitia factorilor decizionali rapoarte informative de calitate. Si, mai ales, obiective. Ceea ce inseamna un sprijin imens pentru identificarea si indepartarea “loazelor” din cadrul MAI.

Turbeaza “puii de Vulpe”

Virgil “Vulpea” Ardelean

Gelu Oltean a fost ultimul “pui de Vulpe” care fusese impus si tinut la conducerea Directiei de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne. Si, ce-i drept, poate si cel mai “fundamentalist” in ceea ce priveste aservirea acestei structuri speciale a statului roman unor interese obscure ale gruparilor transpartinice de influenta care, de atata amar de vreme, “macina” Ministerul de Interne. Insa dupa mazilirea “copilului de suflet” al controversatului chestor Virgil Ardelean “Vulpea”, serviciul secret al Ministerului de Interne face eforturi considerabile pentru a-si spala imaginea patata de fostii sai sefi. Iar dupa ce la conducere a venit interimar, si apoi cu puteri depline, un fost ofiter SRI, iata ca, zilele trecute, vicepremierul Gabriel Oprea a semnat numirea, tot pe filiera SRI, a unui alt adjunct al DIPI. Ceea ce nu face decat sa confirme ipoteza care prinde tot mai mult contur in sistem ca “Doi s’un sfert”-ul va fi cat de curand scos din “ghearele Vulpii” si repus pe sinele profesionalismului. Iar in acest scop, tutela temporara a SRI-ului poate fi o solutie, cel putin pana ce DIPI va fi in stare sa se decurce si pe propriile picioare. Adica pana ce “puii de Vulpe” nu vor mai detine controlul subteran asupra structurii informative si de filaj.

 

Ultimele stiri

  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Exit mobile version