Cauta

Și-a găsit BELEAUA: I-A STINS TRABUCUL PE CHELIE!

Să dea Dumnezeu ca, de această dată barem în toată agitata noastră istorie, să fi ”nimerit” și noi de partea cea bună a lumii aflate în conflict. Dar, mai ales, să și rămânem acolo…

Degeaba se plânge Aurescu la Iohannis Blinken sau Ursula Maia e și mai plângăcioasă

Numai că, ghinion, mentalitatea de ”slugi obediente” în fața celor percepuți drept ”stăpânii Coloniei” ne poate face mai mult rău, decât bine… Excesul de zel specific noii generații de politicieni – cei care, totuși, se trag tot din ”ciobanii mioritici” – nefăcând decât să își demonstreze nedoritul efect de boomerang diplomatic. Astfel că, dacă în situația oricum explozivă de la frontiera de Est, continuăm să refuzăm să ne apărăm fermierii români, bucovinenii din Ucraina și să le oferim basarabenilor doar ”călduroase strângeri de mână” – în timp ce vecinii unguri le dau bani! – șansele ca să ne îndeplinim ”obiectivul” geo – strategic de țară ori fi ele sublime în declarațiile liderilor politici… Dar, în realitate lipsesc cu desăvârșire!

”Lista neagră” de la MAE!

”Miniștrii de externe din țările membre ale Uniunii Europene, reuniți în data de 24 aprilie în Luxemburg, pentru Consiliul Afaceri Externe ( CAE), urmează să ajungă la un acord politic pentru stabilirea unui nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea statului și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova.

Propunerea a fost făcută de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie.

„ Cred că este cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene. Sunt foarte bucuros că acesta va fi un instrument foarte important pentru a întări reziliența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de către Rusia, precum demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova, la care am fost martori în ultimele luni” a declarat Aurescu la Luxemburg. Ministrul român de Externe adăugând că  este foarte important ca acest regim de sancțiuni să fie adoptat, pentru că orice măsură luată pentru a crește securitatea Republicii Moldova va fi, de asemenea, o măsură care va consolida securitatea României și cetățenilor ei.

Ministrului român de Externe nu i pasă de protestele fermierilor sau ale bucovinenilor și preoților din Cernăuți

„Deja lucrăm împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat. Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare, vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, dar și un factor de descurajare față de alte astfel de acțiuni în viitor”.

Ieșirea publică a ministrului român de Externe putând fi considerate una normală, din punct de vedere al cutumei diplomatice, deși cât se poate de naivă. Până și președintele ucrainean ajungând să solicite arme, ci nu sancțiuni…

Însă poziția ministrului Bogdan Aurescu a fost percepută drept o adevărată ”ieșire în decor” tocmai la… Chișinău! ”Beneficiarul final” al inițiativei ministrului român de Externe de la Luxemburg, tot mai ambițioasa președintă progresistă Maia Sandu considerând că astfel Bogdan Aurescu nu a făcut decât să ”îi ia fața”! Aurescu fiind astfel primul care nu doar că recunoaște iminența întocmirii unei ”liste negre”, dar care se și împăunează cu aceasta!

Și nu doar omenește, dar și din punct de vedere al strategiei politice, supărarea Maiei Sandu este și ea oarecum de înțeles. Mai ales că președinta în funcție a Republicii Moldova convocase public Marea Adunare Națională din Chișinău, pentru data de 21 mai, tocmai pentru a anunța ea ”Lista Neagră”! Ea și doar ea… Iată însă că ministrul român de Externe tocmai ce a bagatelizat acest demers – dacă nu cumva l-a compromis cu totul! – ”furând startul” și ”scurgând controlat” în presă, dar și la vârful Departamentului de Stat al SUA și pe culoarele Comisiei Europene că el este cel care a promovat, lucrează și va definitiva ”lista neagră” cu dușmanii Republicii Moldova! Cei care vor fi sancționați cu… interdicții de călătorie!

Demersul deloc diplomatic al lui Bogdan Aurescu neputând avea decât o singură explicație! Acesta forțând astfel, pe ultima sută de metri a existenței actualei formule de guvernare, ”iminenta” sa schimbare de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe! Și putând face astfel ”presiuni mediatice” cum că se dorește schimbarea sa din funcție doar pentru că ”el și doar el, dă-i și luptă” cu dușmanii ruși!

”Maia Sandu, un Zelenski cu fustă”!

Astfel titram ”lovitura” din 8 iunie, anul trecut. Încă de atunci avertizând cu privire la ”metamorfoza” celei care se visează nu doar prima președintă a Republicii Moldova, dar și a României. Mai ales după ce Laura Codruța Kovesi a fost exilată la EPPO.

Noua realitate a ”frăției” româno – moldovenești putând fi creionată cel mai bine prin următoarele rânduri…

”Alo, Maia? Aici România! De ce nu mai răspunzi…?”.

Maia Sandu începând să semene tot mai mult, pe zi ce trece, cu un Zelenski cu fustă! Ceea ce inițial a creat stupoare la București. Și apoi de-a dreptul îngrijorare. Pentru că deciziile președintei Republicii Moldova nu au mai fost luate  de mult timp la sfatul autorităților române. Și mai ales a structurilor noastre contrainformative… Cele care, mai mult decât atât, nici măcar nu mai sunt informate de o Maia Sandu care vrea să arate cu orice preț că, gata, a devenit ”fată mare”. Și ia de una singură  decizii geo – strategice! Dar unele care implică și România, nu doar Republica Moldova!

Nu mai poate Putin de interdicțiile de călătorie

Concomitent cu transformarea  ”surorii mai mici” într-o veritabilă Republică Soroșistă Moldovenească”! La Chișinău continuând ”isterica operațiune” de ”soroșizare” a tuturor instituțiilor vitale, în frunte cu chiar Președinția, Guvernul, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate – SIS!

Politicienii și ofițerii care și-au făcut studiile nu doar în Federația Rusă și Ucraina, dar mai ales în România fiind înlocuiți pe capete de activiști provenind exclusiv din parcă nesecătuita pepinieră de cadre a Rețelei Soroș de peste Ocean.

Acum, desigur că este dreptul constituțional al președintei Republicii Moldova să schimbe liniile cu proprii oameni de încredere. Însă când aceștia nu mai sunt cei recomandați și asumați contrainformativ de București, ci de Fundația pentru o Societate Deschisă, statul român ar face totuși bine să aibă o reacție.

Numai că frica de a ”consemna” barem ”radicalizarea” unei Maia Sandu care ar face orice să treacă Prutul ,”cu japca”, Armata Română, doar pentru internaționalizarea mult visată de Zelenski a conflictului din Ucraina a paralizat autoritățile române. Cele care se tem că, dacă ”dau” acum în Maia Sandu, după ce aceasta a promovat intens ”Agenda LGBTQ+”, ar putea fi acuzate de ”politică incorectă” de către SUA și Comisia Europeană.

Astfel că ”mâța blândă” a început deja să își arate ”ghearele” la Bogdan Aurescu… După ce, în luna februarie, altfel pe deplin obedientul ministru român de Externe a avut și el, în sfârșit, o poziție tranșantă. Și a dojenit-o public pe Maia Sandu să nu mai tot tragă aiurea semnalul de alarmă al unei ”inevitabile” invazii rusești în Moldova. Încă ministrul român de Externe afirmând public, cu tărie, că nu există nici cel mai mic semnal credibil cu privire la o eventuală intenție reală a Moscovei de destabilizare militară a Republicii Moldova!

Numai că Maia s-a plâns la ceilalți ”copii de ideologie” ai lui ”Tătuțu Soros” și, peste doar câteva zile, SUA și Comisia Europeană preluau mesajul belicos al acesteia.

Iar din februarie până acum, oricum Maia pare jurată să îi ”stingă trabucul pe chelie” ministrului român de Externe, cel pe care îl ”toacă” pe la tot mai influenții săi protectori internaționali.

Și uite cum, speriat că va fi înlocuit cu ”reevaluatul” Emil Hurezeanu, Bogdan Aurescu s-ar fi putut să sară, fără să își dea seama, din ”lac în puț”! Maia Sandu neavând cum să ”înghită” prea lesne ieșirea lui Aurescu. Cel care și-a arogat astfel meritul ”listei negre”… Tocmai cea care trebuia ”detonată” de Maia Sandu pe 21 Mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău!

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version