Cauta

Generalul Ciuca preia PNL de la Iohannis!

Sosirea iminenta in Romania a ”Miscarii” lui Steve Bannon a dat peste cap planurile iohannistilor, cei care cauta acum sa schimbe din mers foaia de parcurs a structurilor fidele care incearca sa-i forteze ”neamtului” obtinerea unui al doilea mandat. Mai ales ca stiu foarte bine ca altfel, de data asta chiar ca este ”inceputul sfarsitului” pentru ei. Iar disperarea este cu atat mai mare cu cat, in sfarsit, Liviu Dragnea pare sa fi decis sa renunte la orice farama de coabitare cu oamenii presedintelui din sistem, astfel ca noul ministru al Apararii deja a demarat procedurile pentru numirea unui nou sef al Statului Major General al Armatei Romane. Pentru ca, totusi, generalul Nicolae Ionel Ciuca ramane cel mai mare iohannist din sistem, mai ales ca, spre deosebire de Eduard Hellvig, acesta este si o fire mai mult decat ambitioasa si care vrea sa-si joace marea carte a vietii. De altfel,  in chiar primul articol al acestui an, in 7 ianuarie  scriam despre ambitiile politice ale generalului Ionel Ciuca, dar si despre faptul ca incercarea de preluare ”din mers” a constructiei politice nationaliste gandite de ”Departamentul Zero” al sistemului va esua. Si in acest moment lucrurile chiar asa si stau.

Pentru ca desi dinspre Palatul Cotroceni se bate saua mai mult decat insistent ca sa priceapa ”iapa” pesedista de la Aparare ca generalul Ciuca trebuie sa mai ramana cel putin un an in fruntea Statului  Major, dinspre tabara Dragnea a venit o adevarata ”ranga in dinti” prin lansarea procedurilor in vederea lansarii ”nominalizarii” unui inlocuitor. Insa chiar daca mandatul generalului Ciuca expira in luna ianuarie, initiatii sistemului nu baga inca totusi mana in foc ca noul ministru Gabriel Les va putea duce la bun sfarsit ceea ce a promis si deja a si inceput procedural vorbind , mai ales daca informatiile militare ii arata din nou vreo ”pisica”, asa cum s-a intamplat mai mereu cu oamenii politici numiti la conducerea  Ministerului Apararii Nationale. Culmea este insa ca deja in laboratoarele din sistem care mai vor un mandat pentru Iohannis s-a pus de urgenta de un ”plan B”, prin care, odata victimizat cu pretinsa sa ”indepartare” din fruntea Armatei Romane de ”ciuma rosie”, generalul Ciuca, puternic legendat ca ”omul americanilor” in Romania va fi impins direct in fruntea Partidului National Liberal. Miscare cu adevarat interesanta si cam singura in stare de a avea sanse de reusita in resuscitarea ”partidului meu”, care va fi preluat din mainile anchilozate ale unui Ludovic Orban deja jenant si a unei Alina Gorghiu care a fost folositoare doar atunci cand intra pe usa din spate a DNA-ului pentru a da declaratii… Iar in acest mod se spera ca generalul Ciuca, oricum manat de mari ambitii politice, dupa cum deja bine se stie la varful sistemului ar putea ”candida” in tandem cu Klaus Iohannis, care l-ar putea prezenta drept viitorul premier. Scapand astfel si de ”balastul” sorosist Ciolos, mai ales ca generalul este cunoscut drept unul dintre cei mai loiali oameni ai sefului statului.

Les il schimba de la Statul Major

Acesta este, pe scurt, planul Partidului Social Democrat de a scapa de cel mai ”dureros” ghimpe mentinut de Klaus Iohannis la varful sistemului de forta. Iar miscarea are de aceasta data mari sanse de reusita, intrucat se va putea opera in deplina legalitate, deoarece la inceputul anului viitor expira oricum mandatul generalului Ciuca in fruntea Statului Major al Apararii, acolo unde a fost propulsat chiar de catre Klaus Iohannis, in locul basistului Stefan Danila. Iar Gabriel Les a declansat deja procedurile pentru ”transparentizarea” numirii viitorul comandant al Statului Major, desi, dupa cum sustin sursele noastre a si primit semnale mai mult decat transante sa-i prelungeasca mandatul lui Ciuca cu un an, singura motivatie fiind ”sa fie bine, ca sa nu fie rau”… Acum, desigur, ramane de vazut daca ministrul Les are si forta si sustinerea pentru a duce la bun sfarsit acest plan pe care, ce-i drept, Mihai Fifor nici macar nu a indraznit sa-l declanseze.

Direct in politica!

Insa pe tabla de sah a sistemului, tabara prezidentiala a raspuns imediat cu o mutare soc la ”surpriza” pregatita de ”nucleul dur” pesedist din jurul lui Liviu Dragnea. Iar varianta de lucru a momentului este ca,daca Nicolae Ionel Ciuca nu va benificia de o prelungire a mandatului, ”generalul desertului” va fi ”victimizat” imediat printr-o agresiva campanie care sa ”informeze” cum ”omul americanilor” a fost ”ejectat” din fruntea Armatei Romane, pe care o conduce cu mana de fier in ultimii patru ani. Si in timp ce se va cere PSD-ului ”jos labele de pe Armata”, impactul emotional fiind asigurat din moment ce Armata continua sa fie structura cu cea mai mare cota de incredere in Romania, generalul Ciuca va intra direct la varful politicii, asa cum de altfel pare sa isi si doreasca de ceva vreme…

Isi fac pomana cu Orban

Iar ultima grija pe care si-o fac sustinatorii lui Iohannis din sistem pe care pana acum ”ciuma rosie” nu i-a mai deranjat nici macar cu cate o banala audiere la comisiile parlamentare este ca Partidul National Liberal nu se va preda, la ordinul expres al lui Klaus Iohannis. Iar primul care o va face este de asteptat sa fie chiar actualul presedinte Ludovic Orban, mai ales ca oamenii presedintelui isi vor face pomana cu el si il vor pune pe loc eligibil pe listele liberalilor pentru alegerile europarlamentare din luna mai a anului viitor. Si uite cum, chiar daca nu va putea conduce ”partidul generalilor”, asa cum era planul initial, generalul Ciuca va prelua direct conducerea Partidului National Liberal, daca interesele de campanie ale lui Klaus Iohannis o vor cere!

Frica de Bannon…

Valul nationalist loveste tot mai puternic in multe state europene, fiind deja de asteptat ca ”nucleul dur” franco-german sa nu mai reuseasca sa obtina din nou ”monopolul” numirii viitorilor comisari ai UE. Iar marea problema cu care se confrunta Klaus Iohannis in obtinerea unui nou mandat de presedinte nu este atat tabara pesedista, cat faptul ca este perceput exclusiv drept ”omul lui Merkel”. Ceea ce s-ar putea sa nu mai fie deloc suficient, mai ales dupa ce ”omul lui Trump” va instala cartierul general al ”The Movement” la Bucuresti si va sprijini jucarea cartii nationaliste. Astfel ca strategii ”neamtului” s-au repliat rapid si au decis ca acestuia sa i se lipesca ”eticheta” generalului Ciuca, cunoscut drept patriot, nationalist si mai ales ”omul americanilor”. Mai ales ca Iohannis nu mai are nicio sansa de a primi el direct o mana de ajutor din partea Adminsitratiei Trump. Si atunci are musai nevoie de un ”american” cu care sa faca echipa in campania electorala, in incercarea disperata de a mobiliza din nou la urne fortele ostile PSD-ului lui Dragnea. Numai ca tot planul, unul excelent strategic de altfel se bazeaza strict pe imaginea pro-americana a generalului Ciuca. Pentru ca altfel acesta conduce o Armata care, totusi, desi da bine ”pe sticla” la parada, nu a fost in stare sa ridice micar un singur avion propriu de la sol de 1 Decembrie si care isi transporta bravii vanatori de munte in camioane ruginite si fara anvelope de iarna, care cad prin rapele din munti. Dar daca sprijinul de peste Ocean pentru generalul Ciuca nu mai vine, mai ales ca republicanii dispun acum si de alte surse alternative de informare, chiar ca s-a ales praful de tot planul de a-i oferi lui Iohannis un ”premier de fier” in aceste vremuri tulburi, in care in toata Europa se umbla deja la coarda nationalista…

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version