Ei bine, iata ca inevitabilul s-a intamplat! Si ramane de vazut acum pe unde va scoate camasa guvernul tehnocrat. Pentru ca, daca vicepremierul Costin Borc este deja „veriga slaba” a acestei rafuieli subterane, dar la cel mai inalt nivel international, in mijlocul caruia au picat prea slugarnicii locatari de la Palatul Victoria, cert este si ca „bilele negre” se vor contabiliza, per total, tot in gestiunea premierului Dacian Ciolos.
Cel care, alaturi de vicepremierul Borc si de „smecheritul” ministru al Energiei, Victor Grigorescu, a fost bagat acum in corzi de americani si germani. Carora li s-a pus pata pe acelasi obiectiv, si anume preluarea mineritului romanesc. Este vorba despre faptul ca un important concern din Statele Unite ale Americii, dar si unul din Germania, vor sa participe la privatizarea complexelor energetice Hunedoara si Oltenia. Si sa castige, bineinteles! Desigur, nu mai luam acum in calcul ca, uite, mineritul carbonifer nu este chiar atat de pagubos dupa cum l-a prezentat vicepremierul Costin Borc pentru a forta privatizarea acestuia, din moment ce colosi mondiali din domeniu se bat acum „ca chiorii” ca sa preia pachetul majoritar de actiuni. Dar, pe langa unele beneficii, uite ca viata de sluga la doi stapani are si punctele sale slabe, mai ales atunci cand amandoi „jupanii” iti cer acelasi lucru, dar fiecare pentru el!
I-a iesit pe nas!
Inca sub amintirea vechilor mineriade, tehnocratilor nu le-a picat deloc bine marsul de 320 de kilometri al minerilor care, in vara, au venit pe jos pana in Piata Victoriei pentru a afla ce se intampla cu locurile lor de munca.
Iar vicepremierul Costin Borc a disparut la adapostul sepepistilor, intr-un cor de fluieraturi, atunci cand a refuzat sa raspunda pe sleau la intrebarile ortacilor. Ce-i drept, intr-o vizita ulterioara la Complexul Energetic Oltenia a mai dat ceva lamuriri, intr-o conferinta de presa, cand a baguit ceva despre victimele colaterale ale necesitatii cresterii productivitatii. Oricum, aceasta pozitie aroganta pare sa-i fi iesit pe nas zilele trecute cand, dupa ce Borc s-a zbatut sa pregateasca terenul pentru privatizarea Complexelor Energetice Hunedoara si Oltenia, acestuia i-a picat cerul in cap. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, obiectivele minerifere „curatate, parfumate si gata ambalate” de catre guvernul tehnocrat pentru vanzare au trezit interesul nu doar unuia, ci a doi competitori. Ambii de forte aproximativ egale si avand in spate sustinatori mai mult decat influenti, fie si daca ne referim doar la ambasadele celor doua tari. Astfel, dupa ce in urma cu ceva vreme, americanii de la Quintana Minerals Corporation se aratasera interesati de preluarea Complexului Energetic Hunedoara, dar au fost blocati la mantinela de guvernul pesedist, prin tot felul de tertipuri birocratice, iata ca acestia vor sa se intoarca acum in business. Mai ales ca pachetul este de aceasta data mult mai atractiv, la oferta intrand si Complexul Energetic Oltenia. Numai ca „pe felie” intrasera germanii de la Scharfstein Group, care isi frecau deja multumiti mainile de ce afacere vor face cu tehnocratii romani.
Care clanta lingem?
Si uite cum, fara sa faca niciun efort pentru salvarea mineritului romanesc si renuntand prea usor la acest mijloc de producere a energiei, guvernantii s-au varat singuri intre „ciocanul” american si „nicovala” romaneasca.
Asa ca, vorba fostului presedinte jucator Traian Basescu, ramane de vazut clanta carei ambasade o vor linge acum ministrii responsabili. Mai ales ca, nu este niciun secret, la un asemenea nivel, investitorii occidentali sunt intotdeauna puternic sprijiniti de propriile ambasade, mai ales ca la ei traficul de influenta se numeste „lobby” si nu este condamnat cu inchisoarea, ci doar taxat suplimentar, asa cum se petrece in orice tara civilizata. Insa situatia din minerit se poate repeta, in orice clipa, si cu orice alt obiectiv economic dintre cele de stat, pe care actualul guvern tehnocrat le-a trecut pe lista de „shopping” a francezilor si germanilor. Fara sa se gandeasca insa ca americanii ar putea intra si ei in cursa. Asa ca situatia chiar va fi una fara de iesire daca, de exemplu, in cazul Aeroportului Otopeni si a companiei TAROM, pe langa „blatul” dintre francezi si germani pentru preluarea acestora ar intra acum in joc si americanii! Pentru ca, atunci, ca sa nu-i supere nici pe partenerii strategici de peste Ocean, dar nici pe sustinatorii vestici ai tehnocratismului, guvernantii nu ar avea decat sa le dea rusilor sau chinezilor, barem sa stie o treaba!