Cauta

“Baronii” isi licitau spagile la miute si la tenis!

Cu atatia politicieni de frunte aflati in custodia lor, procurorii anticoruptie fac progrese remarcabile in avansarea unor anchete care pana acum fusesera blocate de lipsa unor informatii vitale care sa dovedeasca vinovatia celor implicati. Pentru ca, desi aveau suspiciuni mai mult decat rezonabile privind „trantirea” anumitor contracte grele din bani publici, celor de la DNA le lipsea modalitatea concreta prin care s-au purtat negocierile dintre diversi primari si presedinti de consilii judetene si oamenii de afaceri.

Ghemurile de tenis se jucau pe bani grei

Iata insa ca, acum, cu sprijinul unora dintre politicienii care au apucat deja pe calea spovedaniei, sunt pe cale sa dezlege si aceste mistere. Si astfel au aflat cu stupoare ca pasiunea nebuna pentru sport a unora dintre „baroni” se datora si faptului ca, in timpul miutelor de fotbal si a partidelor de tenis jucate saptamanal, politicenii nu faceau decat sa negocieze acordarea contractelor publice. Pe care pur si simplu le scoteau la licitatie, printre amicii cu care jucau fiind invitati si reprezentantii unor firme concurente, pentru a creste astfel miza „potului” pus la bataie de catre afaceristii care, musai, pierdeau in fata „baronilor”.

Teren in curte

Echipele primarilor câștigau întotdeauna meciurile de fotbal în fața echipelor afaceriștilor

Iar incercarile disperate ale procurorilor de a penetra „omerta” stabilita in anturajele anumitor politcieni suspectati ca scot pur si simplu contractele publice la licitatie erau din start sortite esecului, mai ales atunci cand „tintele” nu frecventau baze sportive unde monitorizarea ar fi fost mult mai lesne. Este cazul unui „baron” care, tocmai pentru a avea „intimitatea” necesara purtarii unor astfel de negocieri la sange privind comisioanele pe care ar fi urmat sa le incaseze, acesta si-a facut un teren de tenis privat, pe propriul domeniu! Unde invitatii erau atent selectati, alaturi de prietenii intimi ai politicianului fiind chemati sa faca „un set, doua” doar afaceristii care aveau nevoie musai de aprobarea „baronului” pentru primirea de contracte sau desfasurarea de lucrari efectuate pe bani publici. Iar dupa cum sustin sursele noastre, exista deja un adevarat ritual, afaceristul dornic de „binecuvantarea” „baronului” jucand cu acesta cateva mingi de incalzire, dupa care jucau cate un ghem. Pe bani. Multi bani! Pentru ca, desi se striga in gura mare ca miza pe un simplu ghem era „o suta”, procurorii nu cred sub nicio forma ca ar fi vorba de un biet milion de lei vechi.

Lucrările de utilități publice se acordau în urma înțelegerilor făcute pe terenurile de sport

Pentru ca altfel nu si-ar fi stricat ditamai „baronul”, altfel destul de talentat, mana ca sa-si piarda timpul cu niste novici care, de multe ori, habar nu aveau sa tina racheta in maini si faceau doar o figuratie penibila.

As din serviciu

Astfel ca, pentru a se scurta toata aceasta mascarada, ghemurile se jucau doar pe serviciul „baronului”, care de cele mai multe ori dadea numai as-uri. Insa nici macar daca pierdea un ghem, un afacerist nu era sigur ca va primi contractul vizat, pentru ca imediat erau invitati sa joace cateva mingi si cei de la firmele concurente. Asa ca, nu de putine ori, pentru a fi siguri ca nu pierd contractul, afaceristii trebuiau sa piarda cat mai multe ghemuri, chiar si cate un set-doua, cu costurile aferente, desigur. Ca doar asa e-n tenis!

La balon

Spre deosebire de aceasta speta, in care procurorii au avansat deja foarte mult, beneficiind si de informatiile furnizate de unii dintre vesnicii pierzatori, procurorii trebuie sa-si testeze cunostintele de analisti sportivi si in cazurile altor politicieni care, la randul lor, si-au facut o obisnuinta de a face cate o miuta sau o partida de tenis cu diversi oameni de afaceri. Sau cu diversi apropiati care vroiau musai sa fie numiti pe unele posturi de conducere. Sau macar sa nu fie schimbati din cele detinute, scapand astfel de deja traditionalele epurari politice. Dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, „miutele” aveau loc in „baloane” private, care erau inchiriate din timp de afaceristii interesati. Si, incercand sa refaca „statistica” partidelor disputate in aceste conditii amicale, procurorii au descoperit ca echipele primarilor castigau intotdeauna in fata celor ale miliardarilor care transpirau de mama focului. Nu atat din cauza efortului, ci cat a fricii sa nu piarda contractele mult dorite.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Jocuri de putere la Moscova. Începe marea epurare?
  • Exit mobile version