Cauta

Ultima oră. Agenția Europeană a Medicamentului a dat undă verde vaccinului Pfizer

vaccin

Ultima oră. Agenția Europeană a Medicamentului a dat undă verde vaccinului Pfizer

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a dat luni undă verde vaccinului dezvoltat de Pfizer și BioNTech, un pas decisiv pentru începerea campaniei de vaccinare în UE.

Decizia EMA ar putea permite țărilor membre UE, inclusiv României, să înceapă vaccinarea înainte de finalul anului. Astfel, imunizarea în masă a celor aproximativ 450 de milioane de cetățeni europeni este cu un pas mai aproape.

Decizia privind autorizarea vaccinului a fost luată cu opt zile mai devreme decât era planificat inițial. De altfel mai multe țări, în frunte cu Germania, au exercitat presiuni asupra agenției pentru a-și devansa întâlnirea, programată inițial pentru 29 decembrie.

Care sunt următorii pași?

În continuare este nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru a începe vaccinarea în UE. Deși acest pas este considerat o formalitate, ar putea dura încă două zile.

„Este un moment decisiv în eforturile noastre de a livra vaccinuri sigure și eficiente europenilor. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) tocmai a emis o opinie științifică pozitivă cu privire la vaccinul Pfizer/BioNTech. Acum vom acționa rapid. Mă aștept la o decizie din partea Consiliului European în această seară”, a scris șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen pe Twitter.

 

Când va începe vacccinarea în România?

Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat luni că autorităţile au făcut pregătirile necesare pentru a putea demara campania de vaccinare anti-COVID începând cu data de 27 decembrie şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să aibă încredere în acest demers.

Potrivit planurilor actuale, pe 26 decembrie România urmează să primească prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, care vor fi distribuite la cele 10 spitale din ţară de linia I destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version