Cauta

Noi RESTRICŢII, de sâmbătă, pentru români! Amendă usturătoare pentru masca textilă

raed arafat

Noi RESTRICŢII, de sâmbătă, pentru români! Amendă usturătoare pentru masca textilă

De sâmbătă, 8 ianuarie, a fost prelungită Starea de Alertă cu încă o lună. Pe lângă asta, autorităţile au impus noi restricţii. De exemplu, va exista o amendă de 2.500 de lei pentru cei care poartă mască textilă.

Mai sunt acceptate doar măştile chirurgicale şi FFP2.

Iată cele mai importante decizii:

  1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la:

2. Activitatea restaurantelor și cafenelelor este permisă, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, până la:

3. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României, în spaţiile închise sau deschise, cu participarea spectatorilor până la:

Ultimele stiri

  • Legea „păcănelelor”, contestată la CCR de judecătorii ICCJ
  • Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! Nu îți irosi votul cu cei care nu contează
  • Cum vrea PSD să aducă pe piață medicamente ieftine pentru români
  • Probleme mari la Sectorul 2! Alianța Dreapta Unită a sărit în aer: Lider al PMP cere oamenilor să nu voteze cu Radu Mihaiu
  • Momentul exploziei de la Dedeman Botoșani, surprins în imagini/Prima reacție a companiei – VIDEO
  • Harta longevității din România, un proiect-premieră lansat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Caz șocant! Procuror din Iași, acuzat de viol. Victima minoră, amenintață cu moartea ca să nu spună „secretul”
  • Sondaj: Gabriela Firea, pe primul loc în intenția de vot a bucureștenilor
  • Mega Image închide „cel mai puternic brand” românesc! Vindea doar produse autentice, realizate după rețete tradiționale
  • Extratereştrii încearcă să ia legătura cu Terra? Semnalul radio misterios ce vine din Univers la fiecare 53,8 minute
  • Exit mobile version