Cauta

Dr. Adrian Marinescu a găsit soluţiile prin care România poate supravieţui valului 4 al pandemiei

dr. adrian_marinescu

Dr. Adrian Marinescu a găsit soluţiile prin care România poate supravieţui valului 4 al pandemiei

Medicul Adrian Marinescu a vorbit despre sfârşitul pandemiei şi este destul de optimist în această privinţă. Directorul medical al Institutului Matei Balș din Capitală este de părere că iarna aceasta este ultima în care ne vom afla în pandemie.

Specialistul a prezentat şi ce abordări ar trebui să aibă toate spitalele din ţară.

Dr. Adrian Marinescu vrea o testare în masă

Există un ordin de ministru care spune clar: orice spital trebuie să vină cu un dublu circuit. Într-o situație grea, cum e cea de acum, 30% dintre locuri trebuie să fie pentru pacienți cu SARS-CoV-2. Dacă în toate spitalele s-ar face această evaluare, situația ar arata altfel.

Al doilea aspect: testăm mai mult. Oamenii își pot face teste și acasă. Problema pe care o avem este că în momentul în care ai un diagnostic, acea persoană ar trebui evaluată. Că începe cu medicul de familie sau continuă cu spitalul, ar trebui să o facă în timp real.

Am ajuns la vaccinare. Vaccinarea, că obiectiv principal are că persoană respectivă să nu facă o formă severă. Este ceea ce, e fapt, mă interesează. Mai ales pentru cei vulnerabili, cei în vârstă.

Nu vorbim doar de vaccinare, vorbim și de cei care au trebut prin boală. În final, protecția populației se va obține în două moduri: cei care se vaccineaza și cei care trec prin boală. Diferența este că nu am vrea să avem pierderi”, a mai declarat doctorul Adrian Marinescu.

Streinu Cercel crede că vom mai purta mască încă 2 ani

Adrian Streinu Cercel le-a transmis românilor că vor mai purta masca de protecție cel puțin doi ani de zile.

Mi-aş fi dorit să vă văd fără mască, dar asta se va întâmpla cel mai probabil peste vreo doi ani de zile.

De ce? Pentru că tot noi, cu mâna noastră, neluând atitudine cât se poate de directă încă de la începutul pandemiei, am lălăit-o în stilul clasic românesc, iar acum vedem la câte cazuri am ajuns. Să ajungi acum la 7.000 de cazuri este horror.

Dacă nu înţelegem că nu avem alte instrumente decât a ne vaccina, a purta mască şi a ne spăla pe mâini, să ştiţi că va fi foarte greu”, a declarat senatorul Adrian Streinu Cercel.

 

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version