Cauta

Cu ochii pe cifre! Restricții în capitala Spaniei, din cauza COVID

Cu ochii pe cifre! Restricții în capitala Spaniei, din cauza COVID - Ziarul National

De luni intră în vigoare noi restricții (sursa foto: Facebook)

În încercarea de a limita creșterea numărului infectărilor cu COVID-19, autoritățile spaniole au în vedere impunerea unor restricții la nivelul unor zone din capitala țării care se confruntă cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus de la nivel european.

Măsurile se vor aplica de luni. Și vizează 37 de cartiere din regiunea capitalei: Madrid. Respectiv cele mai afectate de problemele cauzate de noul coronavirus, potrivit BBC. Printre restricțiile cu care se vor confrunta cei peste 850.000 de locuitori se numără limitarea călătoriilor. Mai exact, oamenii care locuiesc în zonele care vor intra sub incidența măsurilor restrictive le vor putea părăsi doar pentru a merge la școală, respectiv la lucru sau pentru a merge la doctor. De asemenea, autoritățile au în vedere închiderea parcurilor publice.

Nu este prima oară când se iau astfel de măsuri în Spania, de la începutul pandemiei COVID.

De altfel, și alte state europene au impus restricții, în încercarea de a stăvili răspândirea noului virus.

Și în România a fost prelungită, recent, starea de alertă la nivel național, prin hotărâre de Guvern. Este vorba despre o prelungire cu 30 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2020.

Ultimele stiri

  • Cutremur în România, luni dimineață. Magnitudinea seismului din 12 ianuarie
  • Globurile de Aur 2026: „One Battle After Another” și „Hamnet”, marii câștigători. Lista completă a premiilor – VIDEO
  • Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din mai multe județe, luni, din cauza vremii
  • Bolojan, binecuvântat la Oradea: credincioșii speră ca următoarea minune să fie fără taxe – VIDEO
  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • Exit mobile version