Cauta

Coșmarul liderului Sanitas București, după infectarea cu COVID: ”Este cumplit”

Coșmarul liderului Sanitas București, după infectarea cu COVID: ”Este cumplit” - Ziarul National

Coșmarul liderului Sanitas București, după infectarea cu COVID: ”Este cumplit” (sursa foto. Facebook)

De peste o săptămână, Viorel Hușanu, liderul Uniunii Sindicale Sanitas București, înfruntă experiența COVID. Nu singur, ci alături de familia sa, de asemenea infectată cu noul coronavirus.

Viorel Hușanu spune că nu știe cum a contractat coronavirusul de tip nou, însă a ales să povestească prin ceea ce trece, pentru ca oamenii să înțeleagă, o dată în plus, cât e de important să se protejeze pe cât posibil de COVID-19.

Liderul Sanitas București a explicat și ce simptome a avut, de la debutul bolii. „Astăzi (mă simt-n.n) mai bine, dar de la începutul infectării cu COVID am trecut prin toate simptomele posibile – au fost dureri musculare, dureri în gât, tuse, temperatură și așa mai departe, urmată de pierderea mirosului, gustului și încă persistă tusea după a 12-a zi de infectare. Este cumplit, nu doresc nimănui să treacă prin acest episod de COVID, mai ales că toată familia mea este infectată, toți suntem acasă, mă îngrijorează copiii, mă îngrijorează soția și nimănui nu i-aș dori să treacă prin acest lucru. De-aia am făcut apel ca lumea să se protejeze, să-i protejeze pe cei din jur, pentru că nu este glumă”, a explicat Hușanu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

”Este o dezorganizare în sistem și asta e îngrijorător”

Mai mult, bărbatul a povestit experiența prin care a trecut când a fost vorba de testarea copilului său. „Mă sperie dezorganizarea sistemului sanitar. Am trecut prin de toate: am chemat salvarea și a venit după 20 de ore pentru un test la copil. Pentru o evaluare, de două zile o aștept și încă nu vine să evalueze copilul. Testul a fost cumva încurcat. Rezultatul copilului a ajuns la un alt părinte. Este o dezorganizare în sistem și asta e îngrijorător”, a susținut Viorel Hușanu.

De altfel, liderul Federației Sanitas București a povestit și pe pagina sa de Facebook cu ce se confruntă, după 11 zile de la infectare, în sensul în care încă nu și-a recăpătat mirosul, dar și ce arată evaluarea computer tomograf la nivelul plămânilor.

 

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version