AcasăSOCIALPlanul care schimbă totul în sistemul sanitar. „E o schimbare de paradigmă”

Planul care schimbă totul în sistemul sanitar. „E o schimbare de paradigmă”

Planul care schimbă totul în sistemul sanitar. „E o schimbare de paradigmă” - Ziarul National

Ministerul Sănătății lucrează la un plan de schimbare radicală a sistemului medical.

Potrivit lui Andrei Baciu, secretar de Stat în ministerul Sănătății sistemul medical va fi abordat atât din perspectiva pacienţilor cât şi a medicilor.

„Am avut multe lecţii de învăţat ca urmare a acestei experienţe destul de importante prin care am trecut şi cred că şi aici putem exemplifica foarte bine. Există un principiu de aur: prevenţia, rolul central al acesteia, diagnosticul precoce, au evidente avantaje atât pentru pacienţi, cât şi pentru sistemul de sănătate. Altfel, un diagnostic tardiv reprezintă o povară asupra calităţii vieţii pacienţilor, asupra sistemului de sănătate şi aşa mai departe.

Ce e important e că observăm cu toţii că trebuie schimbată abordarea şi, aşa cum a anunţat şi domnul ministru Nelu Tătaru, în perioada următoare se lucrează la a îmbunătăţi toate aceste aspecte care, din varii motive, nu au fost prioritizate în trecut: prevenţia medicală, să mergem în fiecare an la medicul de familie, există un set de analize pe care trebuie să le facem. Sunt chestiuni care trebuie implementate, e o schimbare de paradigmă. E un bun exemplu că nu se mai poate în felul acesta şi trebuie să schimbăm lucrurile într-o variantă în care să avem cu toţii parte de un sistem de sănătate sustenabil” a declarat Andrei Baciu, potrivit dcnews.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu
259 afisari

Ultimele știri

Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă

Astrele îi îndeamnă pe nativi la introspecţie şi la împăcarea cu adevăratele lor sentimente. Este sezonul bucuriei și al evenimentelor pozitive. Leii sunt curioși,...

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...
spot_img