Cauta

Ce spune un specialist cunoscut despre un medicament adus de Gigi Becali: ” A fost extrem de…” – VIDEO

Ce spune un specialist cunoscut despre un medicament adus de Gigi Becali: ” A fost extrem de...” - VIDEO (sursa foto: Facebook)

După ce zilele trecute omul de afaceri se declara gata să se implice concret în lupta împotriva COVID, și anume că vrea să aducă în țară medicamente din Rusia și India, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi a făcut un anunț important.

Profesorul Carmen Dorobăț a făcut referire la efectele unui medicament folosit deja în cazul formelor ușoare și medii ale bolii. „Este vorba de două medicamente antivirale, care au fost folosite cu succes, care au dat rezultate, se pare, bune. Noi am folosit pe acesta din Federația Rusă, care a fost adus prin finanțare de către domnul Gigi Becali, și-i mulțumesc din nou, pentru că a fost un medicament extrem de bine primit, extrem de bine tolerat și care este situat exact în nișa care nu era acoperită – adică pentru formele ușoare cu factor de risc și formele medii. Astfel încât este un medicament care a pătruns și pe piața noastră, sigur cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului din România, și pe care ni l-am dori în continuare să fie prezent”, a declarat doctorul Dorobăț, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Becali: Oamenii nu ştiu decât paracetamol

”Vreau să aduc niște medicamente, de ce – pentru că virusul asta e un fleac. Numai că oamenii nu știu. (…) Au avut zeci de persoane pe care le-am vindecat. Ce medicamente iei de la farmacie? Știi? Ce? Să ne spună ministrul Sănătăţii: dacă ai simptome te duci și iei de la farmacie cutare medicament. Că de fapt ei de ce mor? Pentru că stau fără niciun medicament, fără niciun tratament două, trei săptămâni”, susținea, recent, Gigi Becali.

Omul de afaceri a explicat atunci că intenția sa este să aducă în țară medicamente din India și Rusia. ”Eu cumpăr medicamente, le pun în farmaciile din România fără niciun fel de adaos, ca să poată oamenii… să-i salvăm. (…) Oamenii nu ştiu decât paracetamol. Băi, nu trece cu paracetamol doar”, a mai adăugat finanțatorul FCSB.

Cum arată cel mai recent bilanț COVID

Din raportarea făcută publică pe 17 octombrie din direcția Grupului de Comunicare Strategică (GCS) rezultă că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 3.952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Și că până la data de 17 octombrie la nivel național au fost confirmate 176.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 129.556 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ultimele stiri

  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Exit mobile version