Cauta

Avertisment teribil despre momentul în care vom atinge 20.000 de cazuri pe zi. „Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc”

Avertisment teribil despre momentul în care vom atinge 20.000 de cazuri pe zi. „Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc” - Ziarul National

Avertisment teribil despre momentul în care vom atinge 20.000 de cazuri pe zi. Ministrul Sănătății: „Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc”

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a tras un semnal de alarmă cu privire la momentul în care vârful valului patru al pandemiei va fi atins în România.

Oficialul avertizează populația să se pregătească pentru săptămânile de foc care vor urma la jumătatea lunii octombrie, când se vor înregistra până la 20.000 de cazuri de zi. Potrivit acestuia, numărul de cazuri se va dubla, iar 1600 de paturi de la ATI ar putea să nu fie suficiente.

„Din ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se poată ajunge, din păcate, și la 20.000. Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc, care înseamnă responsabilitate și solidaritate de la toată lumea. Nu vreau să aud chestiuni de patriotisme locale. Nu putem să refuzăm un pacient pentru că vine dintr-un alt județ. S-a mai întâmplat. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate toți”, a spus Cseke, la Digi24.

La 20.000 de cazuri de COVID pe zi, există riscul ca cele 1.600 de paturi de terapie intensivă pe care România le-a avut în valurile anterioare să nu fie suficiente, a avertizat ministrul.

Criza paturilor la Terapie Intensivă

Ministerul Sănătății a anunțat recent transformarea a două spitale în unități medicale dedicate pacienților Covid. Este vorba despre Malaxa și Sf Ioan, unități spitalicești din Capitală. Cseke Attila a spus că a cerut un plan de la prefecți și de la DSP pentru reducerea treptată a activităților non-COVID, chiar dacă autoritățile încearcă să păstreze în continuare spitalele deschise și pentru alte categorii de pacienți.

Totodată, ministrul interimar al Sănătății a declarat că Guvernul a alocat 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu tratamente împotriva Covid-19 şi pregătirea secțiilor de terapie intensivă.

Ministrul interimar al Sănătății a spus că pentru a trece peste valul 4, este nevoie ca tot mai mulți oameni să se vaccineze. În România, rata de vaccinare este de 33%, în timp ce în alte țări care au depășit valul patru al pandemiei, vaccinarea populației este de 70-80%.

Ultimele stiri

  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Exit mobile version