Cauta

Meteo, 26 iunie. După valul de aer african, furtuni violente vor lovi ţara noastră

meteo

Meteo, 26 iunie. După valul de aer african, furtuni violente vor lovi ţara noastră

Canicula care a cuprins România în ultimele zile va fi înlocuită cu zile de furtuni puternice. Conform specialiştilor, ciclonul care a creat condiţiile formării tornadelor care au devastat Cehia se îndreaptă fix spre graniţele noastre. Drept urmare, ne aşteaptă câteva zile cu călduri, dar şi cu furtuni şi ploi.

Sâmbătă, 26 iunie, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin perioade cu vijelii puternice, intensificări ale vântului, grindină şi averse torenţiale. Astfel de manifestări vor fi însă mai intense şi mai frecvente în jumătatea de est a teritoriului, iar în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp şi izolat 50 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Valorile termice, deşi în scădere faţă de ziua anterioară, vor continua să caracterizeze o vreme local călduroasă în sud-vest, unde disconfortul termic se va menţine ridicat. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade.

Vreme instabilă în Capitală

În Bucuresti, vremea va fi instabilă, iar după-amiază şi seara vor fi perioade cu vijelii puternice, intensificări ale vântului, grindină și averse torenţiale. Cantităţile de apă vor fi de 10…20 l/mp, iar în unele cartiere de peste 25 l/mp. Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

Vremea se răcește la munte

La munte, vremea se va răci şi va fi instabilă. Mai ales după-amiaza şi seara vor fi perioade cu intensificări ale vântului, vijelii puternice şi grindină. Pe suprafeţe extinse vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Vremea caldă, dar instabilă la mare

La mare, vremea va fi caldă, dar va deveni uşor instabilă. Disconfortul termic va fi accentuat, dar, mai ales spre seară, trecător vor fi averse şi frecvente descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade. Temperatura apei mării va fi de 21…23 de grade.

Ultimele stiri

  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version