Cauta

Meteo, 20 septembrie. Cum va fi vremea în Capitală, în prima zi a săptămânii

Meteo, 20 septembrie. Cum va fi vremea în Capitală, în prima zi a săptămânii - Ziarul National

Meteo, 20 septembrie. Cum va fi vremea în Capitală, în prima zi a săptămânii (sursa foto: alba24.ro)

Ziua de luni aduce vreme rece în nordul, vestul și centrul țării, dar temperaturi plăcute în sud și sud-est, regiuni în care valorile termice vor rămâne ușor peste cele normale la această dată din calendar, respectiv pentru o zi din a doua jumătate a primei luni de toamnă calendaristică.

Conform prognozei, cerul va fi temporar noros și va ploua, sub formă de aversă, în Banat, Oltenia, Muntenia, dar și în jumătatea de sud a Crișanei, Transilvaniei și Moldovei, precum și local în Dobrogea și izolat în restul teritoriului. În sud, sud-vest și sud-est se vor semnala, trecător, și descărcări electrice.

Vântul va fi și el prezent în peisaj și va sufla în general moderat. La nivel termic, valorile maxime se vor situa între 12 grade în nordul Moldovei și vor urca spre 28 de grade în sudul Munteniei.

Izolat, în cursul dimineții acestei prime zile a săptămânii, vor fi condiții de ceață. Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting (cu efect imediat-n.n) COD GALBEN, după cum urmează:

– de la ora 8:05 până la ora 10:00

In zona : Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani;
Județul Harghita: Toplița, Ditrău, Remetea, Sărmaș, Lăzarea, Gălăuțaș, Subcetate;

Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m.

– de la ora 7:00 până la ora 9:30

In zona : Județul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Rus;

Județul Cluj: Gherla, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câțcău, Vad, Dăbâca;

Județul Bistriţa-Năsăud: Beclean, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Ciceu – Mihăiești;

Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.

Vremea în București

În Capitală, maxima zilei se va situa între 24 și 25 de grade Celsius. Așadar, valori termice destul de plăcute, în această primă zi a săptămânii.

Treptat, cerul se va înnora, iar din a doua parte a zilei va crește probabilitatea de apariție a averselor, cu descărcări electrice. Vântul nu va lipsi nici în Capitală și va sufla în general moderat.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version