Cauta

Meteo, 16 septembrie. Vreme caldă, joi, în Capitală. Până la cât urcă temperaturile

Meteo, 16 septembrie. Vreme caldă, joi, în Capitală. Până la cât urcă temperaturile - Ziarul National

Meteo, 16 septembrie. Vreme caldă, joi, în Capitală. Până la cât urcă temperaturile (sursa foto: specialarad.ro)

Veștile despre vremea din această a patra zi a săptămânii sunt cât se poate de bune, la nivel termic.

Vremea se menține caldă pentru această dată din calendar, în mare parte din țară. Valorile termice maxime se vor încadra între 22 și pot urca, potrivit prognozei, până la valori de 31-32 de grade.

Cerul va fi variabil, pe parcursul zilei, cu înnorări temporare în zonele vestice și sud-estice, dar și la munte. Chiar și așa, se pare că ploi de scurtă durată vor apărea doar pe arii restrânse. Începând cu orele serii, însă, înnorările se vor accentua, iar în Maramureș, Crișana, local în Banat și în Transilvania și izolat în restul regiunilor se vor semnala averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla în general slab și moderat.

Dimineața, vor fi condiții de ceață, în unele zone. De altfel, la această oră sunt în vigoare mai multe antenționări tip nowcasting (cu efect imediat-n.n) COD GALBEN emise de Administrația Națională de Meteorologie în dimineața zilei de 16 septembrie, după cum urmează:

– de la ora 8:00 până la ora 9:30

In zona : Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Ozun, Sita Buzăului, Barcani, Vâlcele, Dobârlău, Ilieni, Chichiș;

Județul Braşov: Brașov, Săcele, Codlea, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Ghimbav, Hărman, Bod, Hălchiu, Teliu, Sânpetru, Vama Buzăului, Budila;

Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

– de la ora 7:20 până la ora 9:00

In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Poiana Stampei, Coșna;

Se vor semnala : ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m.

– de la ora 7:00 până la ora 9:30

In zona : Județul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Rus;
Județul Cluj: Gherla, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câțcău, Vad, Dăbâca, Jichișu de Jos;

Județul Bistriţa-Năsăud: Beclean, Șintereag, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Șieu-Odorhei, Ciceu – Mihăiești;

Se vor semnala : ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

– de la ora 6:00 până la ora 9:30

In zona : Județul Harghita: zona depresionară;

Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

Vremea în București

Ziua de joi aduce vreme predominant frumoasă în Capitală, și caldă, cu temperatura maximă în jurul a 30 de grade, o valoare mai degrabă specifică unei zile de vară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.

Sunt, așadar, vești cât se poate de bune cu privire la vremea din București, pentru ziua de joi, 16 septembrie.

Ultimele stiri

  • Horoscop 4 decembrie 2025 – Astăzi este o zi foarte bună
  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Exit mobile version