Cauta

Meteo, 1 iulie. Cum va fi vremea în prima zi a lunii iulie. Temperatura maximă în Capitală

Meteo, 1 iulie. Cum va fi vremea în prima zi a lunii iulie. Temperatura maximă în Capitală - Ziarul National

Meteo, 1 iulie. Cum va fi vremea în prima zi a lunii iulie. Temperatura maximă în Capitală (sursa foto. digi24.ro)

Prima zi din iulie, a doua lună de vară calendaristică, va aduce în peisaj manifestări ale instabilității atmosferice.

Și anume, vremea va fi instabilă, la început în vestul, centrul, nordul, nord-estul țării, în zonele montane și submontane, iar apoi și în restul teritoriului, conform realitatea.net. Vor apărea averse, descărcări electrice, dar și vânt cu intensificări de scurtă durată. E posibil să se semnaleze, pe alocuri, vijelii, dar și să cadă grindină. Ploile vor avea și caracter torențial.

La nivel termic, deși în unele locuri temperaturile vor mai scădea, față de intervalul precedent, local în zonele sudice și estice vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Valorile maxime de temperatură se vor situa între 22 și 35 de grade – în sud-vestul Olteniei.

Atenționare meteo, valabilă până joi la prânz

De altfel, până joi, 1 iulie, la ora 12:00, rămâne în vigoare o atenționare COD GALBEN emisă de Administrația Națională de Meteorologie, prin intermediul căreia meteorologii au anunțat că în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Ceea ce înseamnă că se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, fiind posibil să apară și căderi de grindină și vijelii, dar pe arii restrânse.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp”, au avertizat meteorologii, care au menționat și faptul că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și zilele următoare, respectiv până la sfârșitul săptămânii.

Vremea în Capitală

În București, prima zi a lunii iulie va aduce o vreme călduroasă, dar nici aici nu vor lipsi cu totul din peisaj ploile. Și asta pentru că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și va aduce, îndeosebi în a doua parte a zilei, averse ce vor avea și caracter torențial. De asemenea, e posibil să apară și vijelii, dar și grindină.

Maxima zilei de joi se va situa în jurul a 32 de grade Celsius, în scădere cu câteva grade față de cea din ziua precedentă.

Ultimele stiri

  • Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de joi, 18 decembrie
  • Intervenție ca în filme în Capitală! Cum a fost salvată o femeie care se baricadase în locuință! – VIDEO
  • În mare secret, China construieşte cel mai mare baraj din lume. Ce beneficii va aduce “mega-mamutul” din Munţii Himalaya
  • Intră fraţii Dedeman şi pe piaţa alimentară, iar pe lângă ciocane, vor vinde şi pâine? Familia Pavăl ar fi cumpărat magazinele Carrefour
  • Dominic Fritz îşi învârte oamenii din USR de la un minister la altul. Radu Miruţă rămâne cu “drepturi depline” la MApN. Cine vine în locul lui la Economie
  • „Totul este mai scump”. Cât costă masa de Crăciun în acest an. Mulți români își calculează bugetul până la ultimul leu
  • Pensionarii din întreaga lume care au pus un ban deoparte cât timp au muncit aleg să se retragă într-o ţară apropiată de România
  • Protest al sindicaliștilor, joi, la Cotroceni! Austeritatea scoate oamenii în stradă/Nicușor Dan e plecat din țară
  • Donald Trump a ţinut un discurs în faţa naţiunii, la 11 luni de mandat la Casa Albă. L-a desfiinţat pe Biden, apoi a anunţat cine primeşte câte 1.776 de dolari
  • Accident grav în București. O mașină s-a răsturnat, trei oameni au fost transportați la spital
  • Exit mobile version