Cauta

Tehnologia avansată, dincolo de binefacere: creierul uman, sub controlul total al Inteligenței Artificiale!

Știai că „mașinăriile” îți pot citi gândurile? Tehnologia din prezent oferă acces la funcționarea internă a creierului uman, un lucru absolut înspăimântător, dacă stăm să analizăm. În 2019, dr. Rafael Yuste a implantat cu succes imagini direct în creierul șoarecilor, reușind să le controleze comportamentul. Azi, renumitul neurolog avertizează că la rând urmează oamenii, după ce experimentele pe animale de laborator s-au încheiat.

Dacă este utilizată în mod responsabil, neurotechnologia (în care Inteligența Artificială interacționează direct cu neuronii umani) poate fi folosită pentru a înțelege și vindeca boli precum Alzheimer și Parkinson. Totodată, ar ajuta la dezvoltarea de proteze și în terapia de vorbire. Dar, fără o reglementare clară în spectrul legii, neurotehnologia ar putea duce și la cele mai grave excese comise de corporațiile medicale și chiar de stat, cu încălcări grave ale vieții private. După comunicare (tot ceea ce vorbim este, deja, supravegheat și înregistrat), și gândurile noastre vor deveni la fel de vulnerabile.

Cine sunt militanții Yuste

Pentru a împiedica un asemenea scenariu, un grup de neurologi, filosofi, avocați și activiști pentru drepturile omului încearcă să găsească o modalitate de a proteja ultima frontieră a vieții private – creierul uman.

Ei nu caută o interdicție a dezvoltării neurotehnologiei, nicidecum! Militanții Yuste, care conduc grupul de inițiativă „Neurorights” din cadrul Universității Columbia, fac apel pentru întocmirea unui set de principii care să garanteze drepturile cetățenilor la gândurile lor și de protecție față de orice fel de intruși, inclusiv cei care se ascund sub umbrela beneficiilor pentru sănătate (corporațiile Big Pharma).

China, SUA și …miliardarii din Silicon Valley

Iar când vorbim de aplicabilitatea neurotehnologiei, avem nenumărate motive să ne alarmăm, mai ales că această „armă” deja a început să atragă atenția militarilor, guvernelor și companiilor din IT. China și SUA conduc cercetările în domeniul inteligenței artificiale și al neuroștiinței; de fapt, Departamentul Apărării al SUA are în dezvoltare o tehnologie capabilă să modifice amintirile oamenilor!

Însă nu doar oamenii de știință și autoritățile militare sunt interesate de neurotehnologie. Și firmele din IT, inclusiv jucători ca Facebook și Neuralink (colosul lui Elon Musk) fac progrese. De exemplu…

„Problema este că nu putem controla domeniul în care vor fi folosite aceste instrumente. Avem în față riscul de a crea un om hibrid, care va schimba total specia umană și asta este ceva foarte grav. De fapt, este o chestiune existențială!”, a insistat prof. Rafael Yuste.

Muncitorii chinezi, scanați de angajatorii lor

Există deja câteva exemple înfricoșătoare: oamenii de știință au reușit să scaneze creierul uman pentru a prezice probabilitatea recidivei infractorilor, iar angajatorii chinezi au monitorizat undele cerebrale ale angajaților pentru a le citi emoțiile și gândurile.

Neurotehnologia nu poate, încă, decoda gândurile sau emoțiile, dar cu ajutorul inteligenței artificiale așa ceva este realizabil. Până acum, oamenii nu au avut nevoie niciodată să-și afirme autoritatea/ proprietatea asupra gândurilor pe care le poartă. Dar neurotehnologia și IA ne arată cât de mult subestimăm riscurile la care ne supunem tehnologizând tot ce înseamnă viața noastră.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version