Cauta

UPDATE Zi crucială în SUA. Joe Biden depune jurământul. Promisiuni solemne făcute americanilor (VIDEO)

Washingtonul seamănă cu „o bază militară”. După evenimentele nefericite din 6 ianuarie, când cei câţiva reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost luaţi prin suprindere de demonstranţii violenţi, predomină teama de astfel de scene în momentul instalării lui Joe Biden la Casa Albă.

UPDATE 17.16 Joe Biden participă, înainte de a depune jurământul de învestitură la Casa Albă, la slujba de la Catedrala Sfântul Apostol Matei din Washington DC. Acesta este însoțit de soția sa, Jill, dar și de membri ai echipei sale. Biden este al doilea președinte catolic din istoria Statelor Unite, la 60 de ani după democratul John Fitzgerald Kennedy.

Un eveniment de amploare care marchează începutul administraţiei Biden va fi apărat cu militari și arme de foc, existând un nivel ridicat de securitate, miercuri seară.

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, va depune jurământul în calitate de al 46-lea președinte al Statelor Unite pe o Biblie de la Rheims–Douai (Douay–Rheims) de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică.

Joe Biden Biden depune jurământul pe Biblia deținută de familia soției sale

 

După ce va depune jurământul, Joe Biden va semna o listă de acțiuni executive în Biroul Oval, susține CNN, îndeplinind promisiunea din campanie de a acționa pe o gamă largă de probleme încă din prima zi: pandemia de Covid-19, economice, criza climatică, egalitatea rasială, imigrație.

Pregătiri pentru inaugurarea lui Joe Biden

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales Joe Biden. Aproximativ 191.500 de steaguri americane vor acoperi o bună parte din esplanada unde va avea loc ceremonia, un simbol ce reprezintă americanii care nu vor putea ajunge astăzi la ceremonia de învestire din cauza pandemiei.

Trupele Gărzii Naționale din toată țara sunt trimise la Washington DC pentru a descuraja o repetare a revoltei de pe 6 ianurie care s-a soldat cu decese.

Esplanada „National Mall” din DC a fost închisă. De asemenea, străzile capitalei sunt baricadate, în contextul unor măsuri de securitate mai strânse. Echipa Biden a făcut deja apel la americani să evite călătoria spre capitală, datorită pandemiei de Covid-19, iar oficiali locali au precizat că oamenii ar trebui să urmărească inaugurarea de la distanță.

Prioritățile noului președinte

Pandemia de coronavirus va fi principala prioritate a președintelui ales, Joe Biden, după ce va depune jurământul miercuri, a declarat secretarul de stat responsabil cu presa de la Casa Albă, Jen Psaki.

„Evident, sute de mii de americani și-au pierdut viața, dar multe alte milioane și-au pierdut locurile de muncă. Și acestea sunt două crize împletite”, a spus ea. „M-aș aștepta ca noul coronavirus – controlul acestuia, abordarea acestuia, comunicarea cu publicul despre acesta – va continua să fie în centrul atenției sale ”, a spus ea.

Ea se așteaptă ca Biden să semneze o serie de acțiuni executive, inclusiv documete care au legătură cu pandemia, după ce va depune jurământul. Cu toate acestea, Psaki a avertizat că ar putea dura „câteva luni până când vom vedea cu adevărat progrese”.

„Echipa noastră este dornică să intre în agenții și în Casa Albă pentru a obține cu adevărat o evaluare mai bună a cât de rău stau lucrurile”, a adăugat ea. Americanii nu ar trebui să se aștepte să audă aluzii la Donald Trump în discursul inaugural al lui Biden, a spus Psaki.

„Petrecem mult mai puțin timp vorbind despre Donald Trump, gândindu-ne și îngrijorându-ne despre el decât cred că presupune majoritatea oamenilor. Acesta este un discurs de perspectivă”, a spus ea.

Ultimele stiri

  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Exit mobile version