Cauta

Zelenski a pus degetul pe rana europenilor, în Parlamentul italian: ce plan ascuns ar avea Putin

zelenski parlament

Zelenski a pus degetul pe rana europenilor, în Parlamentul italian: ce plan ascuns ar avea Putin

Volodimir Zelenski a vorbit, marţi, printr-o intervenţie video, în Parlamentul italian. Preşedintele Ucrainei a atras atenţia că țara sa se află la limita supravieţuirii în urma războiului declanşat de Rusia, iar „pentru trupele ruse Ucraina este poarta pe unde vor pătrunde în Europa”.

„Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta pe unde vor să pătrundă în Europa, dar barbaria nu trebuie lăsată să treacă”, a spus el.

A cerut sancţiuni şi mai dure pentru Rusia

Zelenski a precizat că trebuie intensificate sancțiunile împotriva Rusiei, în timp ce țara sa continuă să lupte împotriva invaziei ordonate de Vladimir Putin.

Ucrainenii v-au sprijinit în timpul pandemiei. V-am trimis medici. Iar italienii ne-au ajutat în timpul inundațiilor (din 2020).

Suntem recunoscători, dar invazia a durat 27 de zile, aproape o lună, și este nevoie de mai multe sancțiuni, de mai multă presiune. Poporul nostru a devenit armata”, a afirmat liderul de la Kiev.

A comparat Kievul cu Roma

Preşedintele ucrainean a făcut, apoi, o paralelă între Kiev şi Roma, cele două capitale, amintind că aceste oraşe sunt foarte importante pentru cele două popoare, ucrainean şi italian.

El a propus şi un joc dur de imaginaţie. Zelenski le-a spus politicienilor să-și imagineze orașul Genova complet distrus după trei săptămâni de război, așa cum este în acest moment Mariupol din Ucraina.

„Astăzi Kievul este la limita supravieţuirii. Kievul merită să trăiască în pace, la fel cum Roma merită să trăiască în pace eternă, la fel ca orice alt oraş din lume. Din păcate, nu este cazul.

Trupele ruseşti din jurul Kievului ucid şi torturează, răpesc şi torturează copii. Asta s-a întâmplat în Europa ultima dată atunci când naziştii au ocupat alte ţări”, a mai spus Zelenski.

 

Ultimele stiri

  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
  • Mediul de afaceri confirmă încrederea în politicile PSD de creștere economică
  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Exit mobile version