Cauta

Vestea care cade ca o BOMBĂ pentru Alexei Navalnîi! Parchetul rus a stabilit o pedeapsă ce l-ar putea termina pe opozantul lui Putin

putin-navalnii

Vestea care cade ca o BOMBĂ pentru Alexei Navalnîi! Parchetul rus a stabilit o pedeapsă ce l-ar putea termina pe opozantul lui Putin

Alexei Navalnîi, care acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, a primit o veste ce l-ar putea termina din punct de vedere psihic. Atât pe el, cât şi pe simpatizanţii lui.

Parchetul rus a anunţat, luni, că susţine cererea Administraţiei penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendare împotriva opozantului Alexei Navalnîi într-o pedeapsă cu executare.

Opozantul lui Vladimir Putin se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

5.300 de ruşi, arestaţi pentru că au protestat anti-Putin şi pro-Navalnîi

5.300 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de susţinere pentru Alexei Navalnîi, desfăşurate duminică în Rusia. Omul momentului în Rusia urmează să apară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni.

El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie.

Potrivit avocatei sale, opozantul riscă ”în jur de 2 ani şi jumătate” de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014.

Colaboratorii lui Navalnîi, arestaţi

Majoritatea colaboratorilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.

De asemenea, şi soţia lui Alexei Navalnîi, Iulia, a fost reţinută de două ori, până acum, de poliţişti, după ce a participat la protestele anti-Putin din ultimele două weekend-uri.

Ultimele stiri

  • Statele Unite consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne „limitată”
  • AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară
  • Ciolacu s-a întâlnit cu investitori americani în domeniul energiei
  • Ciucă: „Cota unică nu și-a încheiat aplicabilitatea în România”
  • Cum pot economisi românii mai mulţi bani de la o lună la alta. Greşeala pe care s-o eviţi!
  • Partidele Politice Fantomă strivesc România între măsele
  • Scene şocante la bordul unui avion: un bărbat a început să alerge pe culoar. Ce au făcut poliţiştii (VIDEO)
  • Alege ce citești
  • Ordin pe unitate: ARMATĂ OBLIGATORIE!
  • Actul cu care NU poţi merge la vot! Șeful AEP, mesaj pentru alegătorii români
  • Exit mobile version