Cauta

Vaccinarea, condiție la angajare. Compania aeriană înăspreşte tonul faţă de viitorii piloți

avion

Vaccinarea, condiție la angajare. Compania aeriană înăspreşte tonul faţă de viitorii piloți

Fără vaccin, fără loc de muncă. Este condiția pe care o companie aeriană o introduce în cazul noilor angajați. Compania aeriană Delta Air Lines devine una dintre primele companii importante care impune o astfel de obligaţie.

Astfel, orice persoană care dorește să se angajeze în perioada următoare trebuie să fie vaccinată înainte de a se alătura companiei, potrivit directorului general Delta Air Lines Ed Bastian, potrivit CNN.

Ed Bastian a precizat că Delta Air Lines nu va introduce obligaţia vaccinării şi pentru actualii angajaţi. Cu toate acestea, directorul general a spus că actualii angajaţi care nu sunt vaccinaţi ar putea să nu lucreze pe zborurile internaţionale, având în vedere cerinţele impuse de alte state cu privire la persoanele care pot intra pe teritoriul lor.

„Ştim că vaccinurile sunt cel mai bun instrument pe care îl avem pentru a ne proteja şi a pune capăt pandemiei”, a informat compania aeriană Delta într-un comunicat de presă publicat vineri. În acest comunicat obligativitatea vaccinării pentru noii angajaţi este descrisă drept un element important „pe măsură ce afacerile noastre îşi revin iar cererea pentru călătorii cu avionul continuă să crească”,

Prima companie aeriană din lume care și-a vaccinat toți angajații

Compania aeriană El Al din Israel este prima companie aeriană din lume care și-a vaccinat toți angajații, incluzând aici piloții, echipajele de zbor, agenții de securitate și agenții de la sol.

Angajații El Al au fost vaccinați cu vaccinul COVID-19 produs de Pfizer BioNTech, Israel fiin țara care a achiziționat o mare cantitate de vaccinuri de la această companie pentru a-și vaccina întreaga populație eligibilă.

Și compania Arkia Israel Airlines a anunțat, la rândul ei, că și-a vaccinat majoritatea angajaților.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version