Cauta

Uraniu îmbogățit. Iranul anunță că și-a dublat capacitatea, înaintea unei inspecții ONU

Uraniu îmbogățit. Iranul anunță că și-a dublat capacitatea, înaintea unei inspecții ONU / Foto: printscreen

Înaintea unei vizite a experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul afirmă că și-a mărit capacitatea de îmbogățire a uraniului, în contextul în care negocierile cu marile puteri sunt în impas.

„În prezent, capacitatea de îmbogățire a uraniului a ajuns la un nivel mai mult decât dublu față de nivelul din istoria acestei industrii”, a declarat Mohammad Eslami, șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran.

Material nuclear în trei situri nedeclarate

În aceeași ordine de idei, adjunctul său a subliniat că Iranul are în prezent un nivel de îmbogățire de 60%, în timp ce, în conformitate cu acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran și marile puteri, republica islamică trebuie să-și limiteze îmbogățirea uraniului la mai puțin de 4%, scrie RFI.

Negocierile dintre Iran și marile puteri în vederea relansării acordului din 2015 se află într-un impas și nu există nicio perspectivă de reluare a dialogului. Teheranul și-a mărit considerabil stocul de uraniu îmbogățit la 20 și 60%. Acest lucru este denunțat de țările occidentale.

Iranul cere încetarea sancțiunilor economice americane impuse începând din 2018 de SUA, care părăsiseră la vremea respectivă acordul din 2015. Washington refuză orice concesie în acest sens.

AIEA, cu sediul la Viena, a anunțat miercuri că echipa sa tehnică va vizita Iranul duminică pentru a discuta despre prezența de material nuclear în trei situri nedeclarate, o chestiune care a ridicat suspiciuni privind activități nucleare ascunse.

Agenția cere de ani de zile Iranului să explice prezența uraniului în aceste situri și posibilitatea de a colecta eșantioane.

Directorul general al organismului de supraveghere nucleară al ONU, Rafael Grossi, nu este așteptat să viziteze Iranul de această dată. La 9 decembrie, Mohammad Eslami a declarat că uraniul îmbogățit găsit în Iran a fost adus în țară din străinătate.

Această problemă este unul dintre principalele puncte în care negocierile pentru relansarea acordului nuclear iranian din 2015 cu marile puteri s-au blocat în urmă cu câteva luni. În prezent, discuțiile sunt în impas. Acest pact este pe linie moartă de când Statele Unite s-au retras unilateral din el în 2018, sub conducerea președintelui Donald Trump.

Ultimele stiri

  • Rezultatele la BACALAUREAT 2025, a doua sesiune, au fost publicate/Când se pot depune contestații
  • UPDATE. Dosarul accidentului de la 2 Mai. Decizia definitivă în cazul lui Vlad Pascu, amânată cu trei zile
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Terapia cu sunete binaurale – îți poate regla Somnul și reduce anxietatea? Mit sau realitate?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Exit mobile version