Cauta

Ucraina cere BANI chiar de la Rusia. Va plăti, oare, Putin vreodată 300 de miliarde de dolari?

Ucraina cere BANI chiar de la Rusia. Va plăti, oare, Putin vreodată 300 de miliarde de dolari? - Ziarul National

Ucraina are de gând să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii a ministrul justiţiei ucrainean, Denis Maliuska.

Kievul doreşte adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a ONU care să stabilească un mecanism internaţional de compensare.

Ucraina vrea banii Rusiei din bănci

Daunele materiale, cele de infrastructură, depăşesc această sumă, însă cifra de 300 miliarde de dolari reprezintă valoarea totală a activelor pe care Banca Naţională a Rusiei le deţine în ţările membre ale Grupului celor şapte state cele mai industrializate din lume (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) şi care au fost îngheţate în baza sancţiunilor impuse Moscovei ca urmare a invaziei în Ucraina.

Pe lângă asta, Guvernul de la Kiev mai vrea şi confiscarea activelor din străinătate ale companiilor de stat ruseşti şi ale proprietăţilor de la oligarhii ruşi.

Altfel, Zelenski a spus că trupele ucrainene au recucerit de la începutul lunii septembrie peste 1.000 de kilometri pătraţi de teritoriu ocupat anterior de forţele ruse în urma invaziei.

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version