AcasăȘTIRI EXTERNETermenul „sărăcie”, inclus în legislația împotriva discriminării. „Superioritatea” elitelor va fi condamnată...

Termenul „sărăcie”, inclus în legislația împotriva discriminării. „Superioritatea” elitelor va fi condamnată la ONU

Termenul „sărăcie”, inclus în legislația împotriva discriminării. „Superioritatea” elitelor va fi condamnată la ONU / Foto: eca. europa.eu

Prejudecățile împotriva persoanelor sărace sunt „o pată pe societate”, care trebuie să fie scoasă în afara legii, potrivit unui înalt oficial ONU.

Într-un discurs pe care-l va rosti în fața Adunării Generale a ONU la sfârșitul acestei săptămâni, Olivier De Schutter, raportor special pentru sărăcie extremă și drepturile omului, va solicita ca termenul „sărăcie” să fie inclus în legislația împotriva discriminării, alături de sexism și rasism, „pentru a nu mai distruge viețile oamenilor”.

Stereotipuri la adresa celor fără bani

„Sărăcia nu va fi niciodată eradicată atâta timp cât se permite ca ea să se agraveze, limitând accesul la educație, locuințe, locuri de muncă și beneficii sociale pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele”, spune De Schutter. „Lumea se trezește, în sfârșit, la nedreptățile rasismului, sexismului și altor forme de discriminare și pune în aplicare legi care să le împiedice să distrugă viețile oamenilor. Sărăcia trebuie tratată la fel de serios”, va adăuga el.

Într-un nou raport care va fi publicat vineri, De Schutter definește „sărăcia” ca fiind stereotipurile negative la adresa celor fără bani și „o sursă majoră de nerespectare a drepturilor”, deoarece poate descuraja oamenii să solicite locuri de muncă și beneficii, scrie The Guardian.

Printre exemplele citate se numără angajatorii care judecă CV-urile mai defavorabil atunci când adresa candidatului se află într-o zonă defavorizată, proprietarii de locuințe care refuză să închirieze apartamente chiriașilor care beneficiază de ajutoare sociale, iar elevii mai săraci din școlile primare primesc sfaturi diferite în ceea ce privește învățământul secundar față de cele oferite colegilor lor mai privilegiați.

Astfel de „umilințe și excluderi” nu vor dispărea de la sine, susține De Schutter. El face apel la guverne să includă „dezavantajul socio-economic” în legile împotriva discriminării ca o caracteristică protejată, la fel ca vârsta, sexul, handicapul și rasa.

De Schutter, jurist belgian, a declarat că apelul său a avut ca scop contracararea atitudinilor sociale. El  adăugat că, deși sărăcia este o problemă globală, există o tendință de stigmatizare mai mare a săracilor în țările bogate, unde inegalitățile sunt cele mai mari.

„Ceea ce trebuie să contracarăm este un discurs care a crescut începând cu anii 1980, despre oamenii care «abuzează de sistem», despre persoanele sărace care «sunt de vină». Trebuie să contestăm această blamare a persoanelor aflate în sărăcie”.

Meritocrația, arbitrul suprem în țări ca SUA și Marea Britanie

De Shutter spune că  s-a pregătit pentru atacuri din partea celor aflați în poziții de putere care cred în meritocrație ca arbitru suprem al justiției sociale.

„Avem multe studii care arată că credința în meritocrație este cea mai mare în societăți mai inegale, iar Marea Britanie nu stă foarte bine în această privință în acest moment, și nici SUA, de fapt. Iar elitele din aceste țări sunt cele care cred în meritocrație pentru că, bineînțeles, este o modalitate prin care își pot confirma sentimentul de superioritate”, a spus el.

De Schutter spune că au existat unele progrese recente la nivel mondial, Franța definind acum discriminarea pe motiv de sărăcie drept infracțiune penală, iar provincia canadiană Quebec incluzând „condiția socială” ca motiv interzis de discriminare.

Raportorul special a declarat că factorii de decizie politică la nivel mondial ar trebui să ia măsuri acum, în timp ce milioane de oameni sunt afectați de criza costului vieții, iar noi perioade de austeritate sunt luate în considerare pentru a opri creșterea datoriei publice.

author avatar
Tudor Borcea
269 afisari

2 COMENTARII

  1. Meritocratia la miliardarul Rishi ?
    Are bani, are putere.
    Are bani cat toti parlamentarii aia la un loc.

  2. e o problema de limbaj(la unii):
    A -sărac
    B -sărăcie,
    ca in „sărăcia Pamantului”, una/unu dupa care se alege prafu si pulberea.
    de ex: bill gates e o sărăcie!

    exista si in lb. italiana exact cu acelasi inteles:
    A – poveri
    B – poverici

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger