Cauta

Tel Aviv: Angajații high-tech protestează împotriva guvernului lui Netanyahu

Tel Aviv: Angajații high-tech protestează împotriva guvernului lui Netanyahu / Foto: printscreen

Sute de salariați din sectorul de înaltă tehnologie, un vârf de lance al economiei israeliene, au manifestat, marți, la Tel Aviv împotriva unui proiect guvernamental controversat de reformă a justiției, despre care afirmă că amenință democrația.

 

„Nu există democrație, nu există high-tech”, scria pe pancartele afișate pe esplanada Sarona, în apropierea unuia dintre cartierele de afaceri ale orașului, unde aproximativ 100 de companii și-au chemat angajații la o grevă de o oră, între orele 11.00 și 12.00.

„O națiune a start-upurilor”

Israel, care se descrie ca fiind o „națiune a start-up-urilor”, este un centru important de inovare în domeniul tehnologiei de ultimă oră și are o bază de afaceri foarte activă în sectoarele apărării cibernetice, al IT și al sistemelor de supraveghere.

Sectorul de înaltă tehnologie, care angajează mai mult de 10% din forța de muncă națională, se află în centrul creșterii economice a țării, unde ocuparea deplină a forței de muncă a fost norma de mai mulți ani. Tehnologia înaltă a reprezentat 54% din exporturile țării în 2021, potrivit Israel Innovation Authority (IIA), informează Le Figaro.

La începutul lunii ianuarie, ministrul Justiției, Yariv Levin, a anunțat un proiect de reformare a sistemului judiciar cu scopul de a crește puterea aleșilor asupra sistemului judiciar, stârnind vii nemulțumiri împotriva guvernului lui Benjamin Netanyahu și îngrijorare în străinătate.

Această reformă include introducerea unei așa-numite „clauze de anulare”, care permite parlamentului să anuleze deciziile Curții Supreme cu un vot cu majoritate simplă, precum și modificarea procesului de numire a judecătorilor.

Potrivit criticilor săi, această reformă, care urmează să fie prezentată Parlamentului la o dată nespecificată, pune în pericol caracterul democratic al statului Israel.

Ultimele stiri

  • Veşti bune pentru românii care desfăşoară aceste activităţi profesionale. Ocupaţia lor se va calcula la vechimea în câmpul muncii
  • Emmanuel Macron, la un pas să ducă NATO în conflict direct cu Rusia. Preşedintele Franţei a vorbit din nou despre un eventual război
  • Cine este Nemo, cântăreţul non-binar care a câştigat finala Eurovision 2024 (VIDEO)
  • Horoscop – duminică, 12 mai 2024. Vreţi să împăcaţi pe toată lumea, dar cu cineva tot veţi intra în conflict!
  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Exit mobile version