Cauta

Șah lui Putin: vor să blocheze banii Rusiei! Ce țară a îndrăznit să facă asta

elvetia

Șah lui Putin: vor să blocheze banii Rusiei! Ce țară a îndrăznit să facă asta

Elveția se aliază sancțiunilor Occidentului împotriva Rusiei. Țara Cantoanelor ar putea decide luni să înghețe activele de miliarde ale rușilor.

Anunțul a fost făcut chiar de preşedintele Ignazio Cassis, în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor ruşi, să adopte sancţiuni puternice, transmite AFP.

„Foarte probabil Consiliul Federal va decide în această direcţie mâine (luni)” în cadrul unei şedinţe extraordinare, a transmis oficialul, care a adăugat că „nu pot anticipa decizii care nu au fost încă luate”, precizând că decizia „va ţine cont şi de neutralitatea Elveţiei”.

Rușii au 23 de miliarde de dolari în băncile elvețiene

Potrivit statisticilor Băncii Reglementelor Internaţionale, pasivele băncilor elveţiene faţă de clienţii ruşi erau de 23 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2021, dintre care 21,4 miliarde de dolari sub formă de depozite.

Totodată, oligarhii ruşi au participaţii la capitalul unor companii elveţiene importante.

În plus, 80% din tranzacţiile cu petrol şi gaze ruseşti se realizează în Elveţia, potrivit estimărilor citate de presa elveţiană.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version