Cauta

Țara care vrea să ofere unor cetățeni peste 1.400 de euro pe lună fără să le impună nicio condiție

Țara care vrea să ofere unor cetățeni peste 1.400 de euro pe lună fără să le impună nicio condiție

În Germania a fost anunțat un studiu pe termen lung privind venitul de bază necondiţionat, fiind primul de acest fel, derulat de mai mulți economiști și activiști de la Berlin.

Institutul German de Cercetare Economică (DIW) a anunțat că cei care vor să participe la acest studiu vor primi suma de 1.433 de euro pe lună pentru o perioadă de 3 ani, însă lista este limitată la 120 de persoane.

Programul pilot derulat de DIW este realizat în parteneriat cu asoiația Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază), dar şi cercetători de la Institutul Max Planck şi Universitatea din Koln.

Bani „gratis”, fără condiții, în Germania

Ceea ce este surprinzător este faptul că participanții vor primi acești bani fără să li se impună nicio condiție, începând din primăvara lui 2020, fondurile fiind asigurate din investiții private.

„Vrem să cunoaştem care este impactul asupra comportamentului şi atitudinilor şi dacă un venit de bază poate ajuta la soluţionarea provocărilor actuale din societatea noastră”, a precizat Michael Bohmeyer, iniţiatorul asociaţiei Mein Grundeinkommen, potrivit agerpres.ro.

Juergen Schupp de la Institutul German pentru Cercetare Economică a punctat cu ocazia prezentării proiectului că la nivel mondial au mai fost efectuate studii cu privire la acest subiect, însă au avut rezultate limitate.

Ce vor să descpere inițiatorii

„Sunt fie depăşite, fie nu pot fi generalizate sau studiază numai un venit de bază pentru şomeri. Cu privire la acest aspect, noi suntem deschizători de drumuri în Germania cu acest studiu”, a explicat acesta.

Inițiatorii vor să afle dacă venitul de bază universal, plătit necondiționat, îi motivează pe oameni să se implice mai mult în economiile şi societăţile locale sau, din contră, încurajează lenea.

Și în Finlanda a fost condus un astfel de „experimet”, însă în februarie 2019, guvernul acestui stat a anunțat că șomerii nu au fost stimulați să muncească și să câștige mai mulți bani.

„Impactul asupra gradului de ocupare pare să fie unul minor pe baza rezultatelor înregistrate în primul an”, a anunțat atunci ministrul finlandez al Sănătăţii şi Afacerilor Sociale, Pirkko Mattila.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version