Cauta

„Supercartel” al cocainei în Dubai și în Europa. Val de arestări făcute de Europol. Operațiunea Desert Light – VIDEO

Europol a destructurat un „supercartel” internațional care, potrivit polițiștilor, controla aproximativ o treime din traficul de cocaină din Europa. Raidurile coordonate în toată Europa și în Emiratele Arabe Unite (EAU) au dus la 49 de arestări și la confiscarea a 30 de tone de cocaină.

 

Poliția olandeză a arestat 14 suspecți în această țară, Spania a arestat 13 persoane, Franța a înregistrat șase arestări, iar Belgia a arestat zece suspecți. Autoritățile EAU au arestat șase  „ținte de mare valoare” în Dubai – doi suspecți olandezi, doi spanioli și doi francezi. Raidurile și arestările au avut loc între 8 și 19 noiembrie, în cadrul operațiunii Desert Light.

„Ținte de mare valoare”

Operation Desert Light

Suspecții sunt acuzați de trafic de droguri la scară largă și spălare de bani. „Amploarea importului de cocaină în Europa sub controlul și comanda suspecților a fost masivă, iar peste 30 de tone de droguri au fost confiscate de forțele de ordine pe parcursul investigațiilor”, a comunicat Europol.

Una dintre „țintele de mare valoare” arestate în Dubai este un olandezo-marocan în vârstă de 37 de ani, căutat de autoritățile din Rotterdam pentru trafic de mii de kilograme de cocaină în Olanda în 2020 și 2021, a anunțat poliția olandeză. El este acuzat, de asemenea, de participare la o organizație criminală, spălare de bani, corupție și posesie ilegală de arme de foc, scrie Nl Times.

Celălalt olandez arestat în Dubai este un olandez-bosniac în vârstă de 40 de ani. Poliția olandeză îl suspectează că a traficat cel puțin 1.800 de kilograme de cocaină din America de Sud în Olanda, 739,5 kilograme de cocaină din Africa de Sud în Olanda și că a importat 8.000 de kilograme de materii prime pentru producerea de amfetamină.

Țările de Jos au solicitat extrădarea ambilor suspecți din Emiratele Arabe Unite.

„Această acțiune coordonată de reprimare trimite un mesaj puternic infractorilor care caută să se refugieze în fața forțelor de ordine”, a declarat Europol. Ofițeri de legătură din peste 50 de țări, inclusiv din EAU, colaborează în cadrul Europol pentru a stopa traficul de droguri. „Această abordare unică a cooperării polițienești internaționale a poziționat Europol ca fiind locul în care apar informații cruciale, cu forțe de ordine din țări din întreaga lume care lucrează cot la cot pentru a lupta împotriva celor mai periculoase rețele criminale”.

Ultimele stiri

  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Exit mobile version