Cauta

Ruşii de rând rămân şi fără cardurile Visa și Mastercard. Efect devastator asupra economiei

visa-si-mastercard

Vin bani de la stat pentru 4 milioane de români: sumele vor intra pe carduri!

Visa și Mastercard au anunțat sâmbătă noapte că își suspendă toate operațiunile din Rusia, potrivit unui comunicate oficiale. Ambele companii citează ca motiv războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Ce înseamnă asta? Orice tranzacție cu cardurile bancare Visa și Mastercard devine imposibilă în Rusia. De asemenea, cardurile Visa și Mastercard emise de băncile ruse nu vor mai putea fi folosite în străinătate, potrivit anunțurilor celor două companii.

Cum au explicat Visa şi Mastercard decizia?

Suntem obligați să acționăm astfel, din cauza invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina și a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”, a declarat Al Kelly, directorul general al Visa.

Prin această acțiune, cardurile emise de băncile rusești nu vor mai fi susținute de rețeaua Mastercard. Și orice card Mastercard emis în afara țării nu va funcționa la comercianții sau la bancomatele din Rusia”, a precizat Mastercard într-un comunicat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version