Cauta

Rusia sună adunarea: BRICS declară război dolarului și euro!

Războiul din Ucraina pare doar o etapă dintr-un plan amplu care urmărește detronarea dolarului din fruntea pieței valutare internaționale. Rusia nu își mai ascunde acum ambițiile, mai cu seamă că America i-a declarat război (economic) prin impunerea unor sancțiuni fără precedent. Condamnată vehement de comunitatea internațională, Moscova a sunat adunarea și, împreună cu cei mai apropiați parteneri, se declară pregătită să lovească în supremația financiară a dolarului.

Și euro este o țintă și tocmai de aceea Kremlinul a transmis „Bruxellesului” că trebuie să plătească în ruble, pe viitor, pentru toate bunurile achiziționate din Federația Rusă.

China, marele aliat al Moscovei

Pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de sfârșit, un alt conflict apare la orizont. China dă tot mai multe semne că este pregătită să întărească alianța pe care o are cu Federația Rusă, iar recenta vizită a ministrului Serghei Lavrov la Beijing confirmă planurile sino-ruse.

De fapt, remarcă analiștii americani, strategia gândită de Vladimir Putin a devenit evidentă. Președintele rus a sunat adunarea în BRICS, dovadă că Lavrov a ajuns în India după vizita efectuată în China. Cele două țări, alături de Brazilia și Africa de Sud, formează una dintre cele mai puternice alianțe economice de pe glob, iar orice decizie luată la acest nivel are forța de a zgudui piețele financiare.

Cel mai probabil, la Delhi, ministrul Lavrov a vorbit cu oficialii indieni despre eliminarea dolarului din toate tranzacțiile care sunt operate între statele membre BRICS, cred americanii. Și cum BRICS adună câteva miliarde de oameni, mii de firme, iar în joc sunt sume uriașe din comerț, o atare decizie va reprezenta lovitura cea mai grea pe care o poate încasa dolarul. China deja a transmis companiilor occidentale care operează pe teritoriul său că, începând cu 2022, toate tranzacțiile se fac numai în yuan, iar plățile către stat (taxe, impozite etc), exclusiv în yuanul digital.

Așadar, dolarul deja începe să fie îndepărtat, pas cu pas, de pe piața chineză.

O nouă ordine financiară mondială

Între timp, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul președinte Dmitri Medvedev, a anunțat că lumea se pregătește să cunoască „o nouă ordine financiară mondială”. „Inflația globală este în creștere. Se pare că începe o recesiune în Europa, care s-ar putea răspândi în întreaga lume. Prețurile combustibililor cresc cu viteze cosmice. Devine clar că nu toate statele vor face față cu succes unei astfel de recesiuni”, a spus Medvedev.

Mai mult, fostul președine și premier al Rusiei afirmă că sancțiunile economice impuse de Occident nu au funcționat: „Este imposibil să limităm Rusia la nivel global. Aceasta este o rușine pentru «prietenii» noștri din Europa (…) S-au compromis prea mult, și-au pătat grav reputația. Este imposibil să ai încredere în cei care confiscă conturile altor state, fură bunurile oamenilor și proprietatea personală a altor persoane, sacrificând principiile protecției absolute a dreptului sacru de proprietate privată”.

Abandonarea dolarului și a euro ca principale rezerve ale lumii nu pare o perspectivă atât de fantastică. Ce fel de rezerve sunt acestea, dacă obligațiile care le revin sunt înghețate și puse efectiv în incapacitate de plată de voința politicienilor nebuni? Se apropie era monedelor regionale. Indiferent cât de mult și-ar dori cineva altceva, va trebui să negocieze o nouă ordine financiară mondială! Cuvântul decisiv va fi dat țărilor care au o economie puternică și avansată, finanțe publice sănătoase și un sistem monetar fiabil. Și nu celor care își măresc la nesfârșit datoria națională, eliberând în circulație bucăți noi și noi de hârtie care nu sunt prevăzute cu bogăție națională, obligații fictive în baza cărora autoritățile pot refuza oricând să plătească”, a concluzionat Medvedev.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S.O.S la poarta AUR! Simion, scos din joc!
  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • „Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural
  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Exit mobile version