Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a declarat, marți, că România s-a pregătit pentru „peste 500.000 de refugiați din Ucraina” și că există „un plan pregătit în toate marile orașe, în vecinătatea granițelor”:
„Peste 500.000 de refugiați, asta e cifra la care ne-am pregătit. Sunt multe puncte, există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile orașe, în vecinătatea granițelor. Peste tot există, este o situație extremă, dacă vom avea fluxuri masive de refugiați”, a declarat ministrul Apărării.
Avem stocuri de rezervă pentru refugiaţi
La finalul lunii ianuarie, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, declara că România dispune de un stoc de rezervă de câteva mii de locuri pentru posibili refugiați din Ucraina, dar că acestea pot fi multiplicate la câteva zeci de mii dacă este necesar.
„Cel mai grav scenariu ar fi un conflict armat generalizat, unde ar fi și alte efecte de factură economică, socială.
Am simulat diferite scenarii, a fost o cronică a unei morți anunțate, de săptămâni întregi ne pregătim. Există condiții și pentru un conflict armat, să sperăm că încă vor continua să discute diplomații, nu militarii”, a mai declarat vasile Dîncu.
„Există un comitet care funcţionează, tot timpul se întâlnesc, în fiecare zi, pe această temă cu nivelul pregătirii.
Acest lucru a fost pentru prima dată când a fost un fel de cronică a unei morţi anunţate, ca să folosesc o sintagmă literară, şi atunci de săptămâni întregi ne pregătim”, a mai zis Dîncu.