Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rușii au pus mâna pe softurile centralei de la Cernobîl / Măsurarea radioactivității a fost afectată

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rușii au pus mâna pe softurile centralei de la Cernobîl / Măsurarea radioactivității a fost afectată - Ziarul National

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rușii au pus mâna pe softurile centralei de la Cernobîl / Măsurarea radioactivității a fost afectată / Foto: printscreen

Militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor centralei de la Cernobîl, prejudiciind măsurarea radioactivității.

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat softurile echipamentelor, potrivit directorului centrului, Olexandr Barsukov, informează Agerpres.

„Au stricat toate computerele”

Potrivit lui Barsukov, rușii ar fi furat hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii, militarii crezând că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear.

„Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur”, a spus Barsukov

„Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente”, a continuat acesta.

La ora actuală, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasaţi în diferite puncte din zona de excludere şi care transmit informaţii cu privire la nivelul radiaţiilor.

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată „Ecocentru”.

Centrala de la Cernobîl, care a fost afectată de explozia de la 26 aprilie 1986, s-a aflat sub controlul militarilor ruşi în perioada 24 februarie – 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldaţi au staţionat în zona de excludere.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version