Cauta

„Prețuri delirante la energie”. Franța bate cu pumnul în masa Comisiei Europene

„Prețuri delirante la energie”. Franța bate cu pumnul în masa Comisiei Europene

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, solicită executivului european măsuri „concrete” pentru ca decuplarea tarifelor la electricitate și gaze, solicitată de luni de zile, să devină o piatră de temelie a reformei „profunde” a pieței europene a energiei, promisă de președintele Comisiei, Ursula Von der Leyen.

Ținta criticilor venite de la Paris de mai bine de un an, sistemul de indexare a prețului electricității în funcție de cel al gazului urmează să fie modificat printr-o „reformă structurală” a pieței energiei anunțată de președintele Comisiei Europene.

„Prioritatea absolută este de a coborî prețurile de pe piață”

Între timp, Bruno Le Maire a salutat convergența de poziții între guvernele francez și german pe această temă, în timp ce Berlinul se opunea încă recent. „Germania ni se alătură (…). Trebuie să decuplați prețul gazului și al electricității și trebuie să avem prețuri mai mici. Prioritatea absolută este de a coborî prețurile de pe piață, care cresc într-un mod cu totul delirant, mișcări speculative care sunt insuportabile pentru cetățenii noștri și pentru companiile noastre”, a declarat ministrul Economiei, vineri,  în direct la Europe 1.

„Comisia Europeană trebuie să facă de urgență propuneri concrete în zilele următoare pentru a reduce prețurile”, a cerut el, afirmând că prețurile practicate „pun în pericol țesutul nostru productiv și întreprinderile noastre”.

Ministrul a menționat viitoarele modificări ale ajutoarelor acordate companiilor cu cel mai mare consum energetic, solicitând din nou Bruxelles-ului să ia măsuri. „Comisia Europeană trebuie să simplifice sistemul de ajutoare, pentru că este prea complicat. Multe companii energetice nu-l pot aplica, iar multe companii nu pot obține ajutorul la care au dreptul deoarece criteriile sunt prea complicate. Ele trebuie să fie simplificate și vor fi simplificate în octombrie”, a spus el, scrie Boursorama.

La jumătatea acesgtei luni, președintele Comisiei Europene a anunțat „o reformă completă și profundă” a pieței europene a energiei electrice. „Actuala concepție a pieței energiei electrice nu mai face dreptate consumatorilor, care ar trebui să beneficieze de avantajele energiei regenerabile cu costuri reduse. Prețurile la electricitate trebuie deci decuplate de influența dominantă a gazului”, promisese Ursula von der Leyen, estimând „această reformă majoră” până „la sfârșitul anului”.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version