Cauta

Noi reguli Covid în Grecia. Toți turiștii români trebuie să afle ce trebuie să facă

Noi reguli Covid în Grecia. Toți turiștii români trebuie să afle ce trebuie să facă - Ziarul National

Românii care merg în Grecia pentru petrecerea concediilor primesc încă o veste formidabilă, după eliminarea certificatului Covid! Turiștii nu mai sunt obligați să intre în carantină dacă se infectează cu Covid-19. În schimb, sunt sfătuiți să se autoizoleze.

Aceasta rămâne însă o opțiune la latitudinea lor și dacă vor, vor putea călători cu avionul, feribotul sau alte mijloace de transport cu condiția să poarte tot timpul mască de protecție de tip FFP2 sau KN95 (cu protecție ridicată).

Turiștii nu trebuie să se autoizoleze

Cetățenii greci care au Covid trebuie să rămână în autoizolare timp de cinci zile, dar regula nu se aplică și în cazul turiștilor. Potrivit noilor protocoale, turiștii vor putea alege dacă doresc să rămână în autoizolare în camerele lor, însă doar cât timp au rezervare.

Prevederile sunt cuprinse într-un nou protocol sanitar emis în această săptămână de ministerele Turismului, Sănătății și Economiei, relatează portalul GTP, specializat în știri din domeniul turistic.

Există camere speciale pentru carantină

Noul regulament oferă posibilitatea hotelurilor de a folosi camere speciale pentru carantină, dacă un medic consideră că este necesar, dar acest lucru este valabil în principal pentru membrii personalului care se infectează.

În cazul în care pacientul are nevoie de spitalizare, acesta este transportat cu ambulanța sau prin orice alt mijloc necesar la cel mai apropiat centru de sănătate.

Grecia a ridicat la începutul lunii mai toate restricțiile legate de COVID la intrarea în țară. De atunci, tuturor călătorilor, indiferent de țara lor de origine, li se permite intrarea fără restricții.

Ultimele stiri

  • Sondaj CURS. Cursă extrem de strânsă pentru Primăria Capitalei. Cum arată top 3, cu doar câteva zile înainte de alegeri
  • Trei super-staruri vor cânta la tragerea la sorți a “Mondialului”
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • De ce Putin crede că destinul este de partea lui
  • Nicușor Dan, declarație halucinantă despre minciunile lui Ionuț Moșteanu. Ce crede președintele, cu adevărat – VIDEO
  • Politica de „mântuială”
  • Absurditățile pieței unice europene. Eticheta, mai lungă decât jucăria
  • Un dușman onest îți e mai folositor decât un țuțăr
  • Criza apei. Nicușor Dan, despre situația de la barajul Paltinu: „În opinia mea vinovăţia este la Apele Române” – VIDEO
  • Opoziţia depune o MOȚIUNE DE CENZURĂ împotriva Executivului Bolojan: „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”/Câte semnături au  
  • Exit mobile version