Cauta

Negocierile Rusia – Ucraina, afectate de SUA! Kremlinul a tras semnalul de alarmă în privinţa lui Biden

Negocierile Rusia – Ucraina, afectate de SUA! Kremlinul a tras semnalul de alarmă în privinţa lui Biden - Ziarul National

Negocierile Rusia - Ucraina, afectate de SUA! Kremlinul a tras semnalul de alarmă în privinţa lui Biden

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvinte al Kremlinului, a spus că Vladimir Putin are „sprijinul absolut” al populației, cu o creștere „fără precedent” în sondaje. Rapoartele conform cărora Rusia deportă forțat oameni din Mariupol sunt „o minciună” care nu corespunde realității, mai spune acesta.

Dialogul dintre SUA și Rusia va fi în cele din urmă necesar, dar relațiile ar fi inevitabil afectate de „insulte personale” din partea președintelui Joe Biden, consideră Peskov.

Kremlinul, îndemn din nou la plata în ruble

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a instruit gigantul energetic de stat rus Gazprom să accepte plata în ruble, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Gazprom a fost instruit de către preşedintele rus să accepte plata în ruble”, a precizat Peskov, întrebat în cadrul unei conferinţe telefonice cu reporterii dacă Rusia va continua să furnizeze gaze către UE în cazul în care statele europene refuză să plătească în ruble.

Putin a spus că Rusia va cere plata pentru livările de gaze în ruble din ţările pe care le consideră ”neprietenoase”. Cancelarul german Olaf Scholz a respins, joi, cererea lui Putin ca acele ţări să înceapă să plătească pentru gazul rusesc în ruble.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version