Cauta

Motivul pentru care Katalin Novak, preşedinta Ungariei, şi-a dat demisia: „Am făcut o greșeală”

Katalin Novak

Scandal politic imens în Ungaria: președinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat, sâmbătă, în urma protestelor publice la adresa ei. Şi partidele de opoziție au tot făcut apel ca aceasta să se retragă din funcție.

Iar ea a cedat. Katalin Novák, 46 de ani, a anunțat, într-un mesaj televizat, că se va retrage de la președinție, funcție pe care o deține din 2022.

A grațiat un condamnat dintr-un dosar de pedofilie

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.

Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

Cum şi-a motivat decizia

„Am făcut o greșeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez dumneavoastră în calitate de președinte”, a spus Novak într-un discurs difuzat la televiziunea de stat, potrivit Reuters.

În aprilie anul trecut am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi.

M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”, a mai spus Novak.

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat joi că va modifica Constituția pentru a exclude posibilitatea grațierii pedofililor, în urma controversei provocată de Novak.

Katalin Novak a mai mărturisit că „politica este o lume dură, uneori crudă. Unii oameni cred că nu este pentru noi, femeile. Eu nu sunt de acord cu acest lucru. Haideţi să nu ne complacem!

Avem nevoie de femei în viaţa publică, pentru că eu cred că, în timp, această lume va deveni un loc mai echitabil, mai paşnic şi, cu siguranţă, mai semnificativ.

Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a servi naţiunea maghiară”.

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version